3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ducat [At: (a. 1642) GCR I, 95/30 / V: (îvr) dăc~ / Pl: ~ați sm, ~e, (înv) ~uri sn / E: it ducato cf lat ducatus] 1 sm Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, iar, în sec. XIV-XVII și în țările române Si: (îvr) ducaton. 2 sn Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce sau al unei ducese Si: (îvr) duce2.

DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

DUCÁT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și în țările românești. – Din it. ducato.

DUCÁT1, ducați, s. m. Nume dat unor monede (de aur sau de argint) care au circulat începînd din secolul al XII-lea în Italia și apoi în alte țări din Europa, iar mai tîrziu (secolele XIV-XVI) și în Țările Romîne. Am luat un ducat de pe masa lui și am început să-l învîrtesc ca pe un titirez. CAMIL PETRESCU, T. II 216.

DUCÁT2, ducate, s. n. Provincie de sub stăpînirea unui duce. Curînd intrarăm în ducatul de Nassau. NEGRUZZI, S. I 325.

DUCÁT s.n. Ținut care se găsește sub stăpânirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspândită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat.t. ducatus].

DUCÁT I. s. n. ținut, stat condus de un duce sau de o ducesă. II. s. m. monedă italiană de argint sau de aur, în evul mediu și în alte țări din Europa. (< it. ducato)

DUCÁT2 ~e n. Teritoriu, provincie sau stat guvernat de un duce. /<it. ducato

DUCÁT1 ~ți m. înv. Monedă de aur sau de argint cu circulație în unele țări vest-europene. /<it. ducato

2) ducát m. (it. ducato. Cp. cu ban 2). O veche monetă de origine venețiană (din ducatu Venețiĭ) în Apusu Eŭropeĭ care valora: cea de argint 5-6 francĭ, ĭar cea de aur 10-12 francĭ. Era cea maĭ mare monetă de aur în Țara Românească și Moldova. Ducatu de țară (românesc), asemenea cu aspru bizantin, valora 1,3; 1,5 și chear și 2 banĭ vechĭ (Iorga, Negoț., 213). V. galben.

1) ducát n., pl. e (lat. ducatus, guvernatoru uneĭ provinciĭ în imperiul roman; it. ducato, ducat). Țara (teritoriu) unuĭ duce: ducatu Făgărașuluĭ.

dúcăt sn [At: UDRESCU, GL. 80 / Pl: ~e / E: duce3 + -ăt] (Reg) 1 Ducă1 (1). 2 Fugă continuă.

Luxemburg n. (marele ducat de), țărișoară neutră la N.-E. Franței, a cărui suverană e Charlotta de Nassau: 268.000 loc. Cap. Luxemburg: 40.000 loc.

Schleswig (Ducatul) n. provincie răpită Danemarcei de Prusia în 1866: 1.388.000 loc. Cap. Schleswig; 27.300 loc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ducát1 (monedă) s. m., pl. ducáți

ducát2 (provincie) s. n., pl. ducáte

ducát (provincie) s. n., pl. ducáte

ducát (monedă) s. m., pl. ducáți

Intrare: ducat (monedă; -ți)
ducat (monedă; -ți) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ducat
  • ducatul
  • ducatu‑
plural
  • ducați
  • ducații
genitiv-dativ singular
  • ducat
  • ducatului
plural
  • ducați
  • ducaților
vocativ singular
plural
Intrare: ducat (terit.; -e)
ducat (terit.; -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ducat
  • ducatul
  • ducatu‑
plural
  • ducate
  • ducatele
genitiv-dativ singular
  • ducat
  • ducatului
plural
  • ducate
  • ducatelor
vocativ singular
plural
Intrare: ducăt
ducăt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)