16 definiții pentru dubiu

dúbiu2, ~ie a [At: ȘINCAI, HR. I, 392/26 / Pl: ~ii / E: lat dubius] (Îvr) Care este îndoielnic.

dúbiu1 sn [At: DLR ms / Pl: ~ii / E: lat dubium] 1 Îndoială. 2 Nesiguranță.

DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere. – Din lat. dubium.

DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere (față de cineva sau ceva). – Din lat. dubium.

DÚBIU s. n. Îndoială, neîncredere, nesiguranță. Dac-oi ajunge eu la putere, precum sper și nu am dubiu, chiar și cînii au să umble pre strade cu covrigi în coadă. ALECSANDRI, T. 139. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în dubiu = a sta la îndoială.

dúbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (-bi-i-)

dúbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. dúbiul; pl. dúbii, art. dúbiile (sil. -bi-i-)

Dubiu ≠ certitudine, siguranță

DÚBIU s.n. Îndoială, neîncredere; nesiguranță. [Pron. -biu. / < lat. dubium].

DÚBIU s. n. îndoială, neîncredere; nesiguranță. (< lat. dubium)

dúbiu s. n.s. n. – Îndoială. Lat. dubium (sec. XIX). – Der. dubios, adj. (incert); dubitativ, adj. (care exprimă o îndoială); indubitabil, adj. (neîndoios).

DÚBIU ~i n. Lipsă de încredere. [Sil. du-biu] /<lat. dubium

dubiu n. 1. îndoială, nesiguranță; 2. scepticism.

* dúbiŭ, -ie adj. (lat. dubius, d. duo, doĭ, ca și rom. îndoĭelnic, d. doĭ). Dubios, problematic. S.n. Îndoĭală, nesiguranță: a sta (orĭ a fi) în dubiŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DÚBIU s. incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire, (astăzi rar) necredínță, (înv.) aporíe, îndoínță. (Am o oarecare teamă și un ~ în privința...)

Intrare: dubiu
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dubiu dubiul
plural dubii dubiile
genitiv-dativ singular dubiu dubiului
plural dubii dubiilor
vocativ singular
plural