8 definiții pentru drumuleț

drumuléț sn [At: (a. 1785) IORGA, S.D. V, 506 / Pl: ~e / E: drum + -uleț] 1-2 (Pop; șhp) Drum (1) (îngust) Si: drumușor (1-2), (reg) drumurel (1-2), drumiț (1-2), drumuț (1-2).

DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drumușor. – Drum + suf. -uleț.

DRUMULÉȚ, drumulețe, s. n. Diminutiv al lui drum; drum îngust, cărare, potecă. Jandarmii bat toate drumulețele dintre lanuri, așteptînd să-l încolțească. POPA, V. 75. Sînt doi munți prin care curge un rîu micșor, munții cu păduri și cu drumulețe de picior. GOLESCU, Î. 82. Ciobănașul... Drumulețu-și apuca, Iar Miul că rămînea. TEODORESCU, P. P. 506.

drumuléț s. n., pl. drumuléțe

drumuléț s. n., pl. drumuléțe


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: drumuleț
drumuleț substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drumuleț drumulețul
plural drumulețe drumulețele
genitiv-dativ singular drumuleț drumulețului
plural drumulețe drumulețelor
vocativ singular
plural