11 definiții pentru drumeț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește (pe jos); călător. – Drum + suf. -eț.

drumeț, ~eață [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~i, ~ețe[1] / E: drum + -eț] 1-2 smf, a (Persoană) care călătorește (mai ales pe jos) Si: călător, (îvp) drumaș (1-2). 3 sm (Nob; îs) ~ de munte Alpinist. 4 sma (Ent; reg) Libelulă (Libellula virgo sau Coloptenyx virgo). 5 a (Pop; spc) Care își exercită meseria deplasându-se dintr-un loc în altul Si: ambulant. 6 a Care umblă (mult) fără țintă Si: hoinar, vagabond. 7 a (Fig; rar) Care este de scurtă durată Si: efemer trecător, vremelnic. corectată

  1. ~ețe~ețe Ladislau Strifler

DRUMÉȚ, -EÁȚĂ, drumeți, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește mai ales pe jos; călător. Drumețul purta o haină verde și zdrențuită... o pălărie roșită de ploaie, bocanci sparți. C. PETRESCU, S. 170. El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU, B. 9. Încet-încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, P. 52. I se deschide poarta și drumeața intră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90. ◊ (Adjectival, poetic) Hei, voi ape drumețe... Ați zărit cum crescură, în avînt nezărit, Rînduirile nouă pe-ale voastre vechi maluri! DEȘLIU, G. 55. Dulcea mireasmă prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul. ANGHEL, P. 29.

DRUMÉȚ ~i m. Persoană care călătorește pe drum (fără mijloace de transport). /drum + suf. ~eț

drumeț a. și m. care e pe drumuri, călător.

druméț, -eáță s., pl. f. ețe. Călător. Trecător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

druméț s. m., pl. druméți

druméț s. m., pl. druméți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DRUMÉȚ s. v. călător.

DRUMEȚ s. călător, (reg.) drumaș, (Transilv.) drumar, drumătoriu, (înv.) strainic. (Un ~ obosit de cale.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

drumeț, drumeți s. m. (glum.) picior de porc vândut în măcelării în anii regimului comunist.

Intrare: drumeț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drumeț
  • drumețul
  • drumețu‑
plural
  • drumeți
  • drumeții
genitiv-dativ singular
  • drumeț
  • drumețului
plural
  • drumeți
  • drumeților
vocativ singular
  • drumețule
  • drumețe
plural
  • drumeților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

drumeț, -eață drumeață

  • 1. Persoană care călătorește (pe jos).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: călător, -oare (persoană) 6 exemple
    exemple
    • Drumețul purta o haină verde și zdrențuită... o pălărie roșită de ploaie, bocanci sparți. C. PETRESCU, S. 170.
      surse: DLRLC
    • El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU, B. 9.
      surse: DLRLC
    • Încet-încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, P. 52.
      surse: DLRLC
    • I se deschide poarta și drumeața intră înlăuntru. CREANGĂ, P. 90.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival poetic Hei, voi ape drumețe... Ați zărit cum crescură, în avînt nezărit, Rînduirile nouă pe-ale voastre vechi maluri! DEȘLIU, G. 55.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival poetic Dulcea mireasmă prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul. ANGHEL, P. 29.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Drum + sufix -eț.
    surse: DEX '98 DEX '09