2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

drámă sf [At: CR (1830), 3352/22 / Pl: ~me / E: lat drama, fr drame] 1 Piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. 2 (Îs) Dramă muzicală (sau lirică) Spectacol de operă. 3 (Îas; sens curent) Creație de operă cu un puternic caracter dramatic (15). 4 Totalitate a regulilor, a principiilor privind punerea în scenă și interpretarea regulilor dramatice (1). 5 Artă dramatică (9). 6 (Îs) Clasă de ~ Clasa în care se predă arta dramatică într-un conservator sau într-un institut de teatru. 7 (Fig) Întâmplare tragică. 8 Situație nefericită, zguduitoare. 9-10 (Îs) ~ pasională Crimă sau sinucidere determinată de gelozie sau de o dragoste nefericită. 11 (Îe) A face o ~ din ceva A vedea o situație tragică într-o întâmplare oarecare. 12 Frământare sufletească, trăire lăuntrică care produce suferințe morale. 13 (Med; îs) ~ pancreatică Ansamblu de semne locale și generale care însoțesc debutul brutal al unei pancreatite acute.

DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice. ◊ Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol) de operă; (sens curent) creație de operă cu un puternic caracter dramatic. 2. Artă dramatică. 3. Fig. Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare; nenorocire. ◊ Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale. – Din fr. drame, lat. drama.

DRÁMĂ, drame, s. f. 1. Creație literară făcută pentru a fi reprezentată pe scenă; (în special) o astfel de creație în care se amestecă tragicul cu comicul. Uneori, ca la o ridicare de cortină peste ultimul act... se ivesc toate personajele dramei, în frunte cu fantoma regelui defunct. BOGZA, C. O. 49. A scris cel dintîi, în versuri, o dramă clasică. MACEDONSKI, O. IV 23. În două poezii ale lui Coșbuc, «Voichița lui Ștefan» și «Ștefăniță-vodă», e mai mult adevăr și reînviere a adevăratei istorii a țării decît în toate dramele noastre patriotico-naționale luate la un loc. GHEREA, ST. CR. III 354. ◊ Dramă lirică = dramă însoțită de muzică; operă. ♦ Artă dramatică. ◊ Clasă de dramă = secție a unui institut de învățămînt în care se predă arta dramatică. 2. Fig. Eveniment zguduitor, întîmplare nefericită, nenorocire. V. catastrofă, tragedie. Totul părea... că face parte dintr-o dramă a lumii, surdă, de proporții imense, nebănuite. BOGZA, C. O. 36. Voia să puie în romanul lui... toată marea dramă socială care se pregătește în întunericul și mizeria bordeielor. VLAHUȚĂ, O. A. 285. Viața e o luptă, o dramă variată. ALEXANDRESCU, P, 41. ◊ (În limbajul presei din trecut) Dramă pasională = crimă comisă din gelozie; sinucidere. Această burghezie abuzează de dramele pasionale. CAMIL PETRESCU, T. I 199. ◊ (Urmat de un genitiv) Drama (vieții cuiva) = suferințele, întîmplările nenorocite din viața cuiva. Drama lui Eminescu. Drama vieții lui Beethoven.Expr. (Uneori ironic) A face o dramă din ceva = a lua lucrurile prea în tragic, a manifesta o sensibilitate exagerată în fața unei întîmplări. V. dramatiza. Tița... fără să facă o dramă din asta, dimpotrivă zîmbește înduioșată. CAMIL PETRESCU, B. 46. ♦ (Uneori determinat prin «lăuntrică» sau «sufletească») Frămîntare sufletească, conflict sufletesc puternic, trăire lăuntrică care produce suferințe morale. Ceea ce mă copleșea era drama mea lăuntrică. CAMIL PETRESCU, T. III 499. Bănuiam că se desfășura o întunecată dramă sufletească. M. I. CARAGIALE, C. 13. În partea inconștientă sufletească a lui Dragomir s-a petrecut o dramă întreagă. GHEREA, ST. CR. II 156.

DRÁMĂ s.f. 1. Operă dramatică în care tragicul se amestecă cu comicul (predominând cel dintâi). ◊ Dramă lirică = operă muzicală cu caracter de dramă. ♦ Nume generic pentru o operă dramatică. 2. (Fig.) Eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ♦ Frământare, conflict sufletesc puternic cu consecințe tragice. [< fr. drame, it. dramma, lat., gr. drama – acțiune].

DRÁMĂ1 s. f. 1. specie a genului dramatic în care tragicul se amestecă cu comicul. ♦ ~ muzicală (sau lirică) = (spectacol de) operă. 2. arta dramatică. 3. (fig.) eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ◊ frământare, conflict sufletesc puternic, cu consecințe tragice. (< fr. drame, lat., gr. drama)

DRÁMĂ ~e f. 1) Piesă de teatru care oglindește viața reală într-un conflict complex și puternic. 2) Situație de conflict intens; stare de lucruri zguduitoare. ◊ ~ sufletească conflict lăuntric. A face ~ din ceva a lua ceva prea în serios; a exagera gravitatea unei situații. /<fr. drame, lat. drama

dramă f. 1. piesă de teatru ale cării persoane sunt luate din toate clasele societății, reprezentând evenimentele cele mai funeste și situațiunile cele mai patetice ale vieții: caracterul principal al dramei e coloarea locală; dramă romantică, când întrunește tragicul cu comicul, frumosul și urîtul, sublimul și grotescul; 2. șir de întâmplări grozave terminate cu o catastrofă.

* drámă f., pl. e (vgr. drâma, acțiune, d. dráo, lucrez). Tragedie amestecată și cu scene comice. Fig. Eveniment teribil care rezultă din caracteru oamenilor și care se poate numi și tragedie: în liniștita luĭ casă s’a petrecut o dramă. Dramă lirică, operă de teatru.

drámă-spectácol s. f. Dramă reprezentată într-un spectacol ◊ „Vom începe cronica de librărie anunțând apariția, în Ed. Eminescu, a volumului lui Mihnea Gheorghiu: «Teatru» [...] reunind două dintre dramele-spectacol ale unui autor îmbinând cu subtilități rafinamentul informației și adresa socială, în evocări cu timbru personal.” Luc. 6 VI 75 p. 3. ◊ „Spectacolul [este] implicat direct în desfășurarea acestei «drame-spectacol» propuse unei reprezentări după formula teatrului în teatru.” Sc. 16 I 76 p. 4 (din dramă + spectacol)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

drámă s. f., g.-d. art. drámei; pl. dráme

drámă s. f., g.-d. art. drámei; pl. dráme


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DRAMĂ (< fr. drame < lat. gr. drama, acțiune) Specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, caracteristică prin deznodămîntul ei grav. Termenul dramă a fost folosit pentru prima oară de Diderot. Originile dramei sînt vechi. Forme ale ei sînt socotite a fi drama satirică antică și misterele medievale. În evoluția literaturii s-a produs, încă de prin secolul al XVIII-lea, procesul înlocuirii tragediei clasice prin drama modernă, în acest proces au apărut nuanțe intermediare care au zdruncinat poziția dominantă a conflictului și sentimentului tragic, înlocuindu-1 cu conflictul și sentimentul dramatic, acestea mai complicate, prin implicarea de elemente tragice și comice, prin excluderea unei tratări unilaterale numai în tragic sau numai în comic, în intenția de a oglindi cît mai deplin și veridic contradicțiile din viața reală. Într-o dramă, conflictul, determinat de țelurile personajelor, de forțele pe care acestea le reprezintă, de sentimentele, rațiunea și voința lor liberă, deși este foarte puternic, nu duce, ca în tragedie, la pieirea personajelor principale. O varietate a dramei este monodrama, care la origine desemna drama în care figura un singur actor, un singur personaj. Istoria literară deosebește mai multe forme ale dramei ca, de exemplu, drama burgheză, ale cărei principii au fost expuse de Diderot și Lessing, aceștia situînd-o între tragedie și comedie, dramă care nu mai prezintă rigidele canoane ale teatrului clasic și are vădite tendințe moralizatoare; drama domestică, din epoca elisabetană, cu subiecte din viața burgheziei; drama romantică, pătrunsă de idei libertare, amestec de grotesc și sublim, de tragic și de comic (principiile-i călăuzitoare au fost formulate de V. Hugo în prefața dramei sale, Cromwell), în care subiectele antice, preferate de clasici, sînt înlocuite cu subiecte luate fie din trecutul istoric, fie din contemporaneitate. Regula celor trei unități ale dramaturgiei clasice nu mai este respectată. După tematica ei, drama mai poate fi: istorică (Vlaicu Vodă de Al. Davilla), socială (Stîlpii societății de H. Ibsen), psihologică (Năpasta de I.L. Caragiale). În literatura noastră, drama a fost ilustrată de scriitori ca V. Alecsandri (Despot Vodă, Ovidiu, Fîntîna Blanduziei), I.L. Caragiale (Năpasta), Al. Davilla (Vlaicu Vodă), L. Blaga (Zamolxe, Tulburarea apelor), V. Eftimiu (Ringala, Thebaida), V.I. Popa (Ciuta) ș.a.

dramă liturgică, tip de dramă muzicală care s-a dezvoltat în cadrul slujbei religioase catolice, aproximativ între sec. 10-13. A luat naștere ca urmare a amplificării treptate a unor tropi* sub formă de dialog cântat (mai întâi în liturghia* de Paști, apoi în cea de Crăciun) în scopul redării mai plastice, mai convingătoare a unor scene biblice. La început, acest dialog, interpretat de câțiva clerici, se baza pe fragmente melodice și texte greg. (v. gregoriană, muzică), adaptate și adăugate (de creatori anonimi) acestui moment special al desfășurării liturgice. Cu timpul, dialogul se lărgește, se înmulțesc replicile și, în consecință, numărul personajelor. Apar costumații speciale în faza de apogeu a genului, se apelează și la o aparatură tehnică, desigur primitivă; tropii de altădată se transformă în adevărate spectacole în interiorul bis. (reprezentațiile aveau loc în dreptul altarului). Textul devine aproape un libret* de operă* replicile urmând cu timpul să fie versificate și dispuse în strofe. Interpreții capătă indicații de gestică și mimică. Din punct de vedere muzical, se face simțită tot mai mult influența melodiilor profane ale trubadurilor* și truverilor*, d. căpătând aspectul unor creații originale. La început, cântarea era monodică*, mai târziu se poate presupune că se foloseau și formule polif. ale timpului; astfel, solo-uri vocale alternau cu dialoguri sau coruri. În acest moment se foloseau desigur acomp. și instr. D. a anticipat cu câteva secole apariția teatrului laic și a operei. Sin.: mister.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DRÁMĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne. Fiind, la origine, o îmbinare hibridă de elemente comice și tragice (d. satirică în teatrul grec), evoluând în epoca Renașterii spre o formă apropiată de teatrul modern (Mrlowe, Shakespeare, Lope de Vega), d. se definește ca specie în sec. 18 (d. burgheză – Diderot, Lessing) și 19 (d. romantică – Hugo, Dumas, Vigny), ilustrând în construcția caracterelor și a conflictului complexitatea nuanțată a vieții reale. În sec. 19, d. își pierde autonomia, devenind o specie proteică, înglobând o mare diversitate de forme de expresie. 2. D. muzicală (sau lirică) = (înv.) denumire dată spectacolului de operă. 3. Termen atribuit de R. Wagner (preluat apoi și de alți compozitori) operelor sale. 4. Artă dramatică. 5. Fig. Eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ◊ Expr. A face dramă din ceva = a vedea o situație tragică într-o întâmplare oarecare. ♦ Frământare, conflict sufletesc puternic, cu suferință morală.

DRAMĂ cf. subst. dram. 1. – N., 1815 (BAP II 169); Drămești t. 2. Drămoș (17 B I 374). 3. Drămuș (sic), (ib. II 8, 91 etc.).

Intrare: Dramă
Dramă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Dramă
Intrare: dramă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dra
  • drama
plural
  • drame
  • dramele
genitiv-dativ singular
  • drame
  • dramei
plural
  • drame
  • dramelor
vocativ singular
plural

dramă

  • 1. Specie a genului dramatic caracteristică literaturii moderne, cu caracter grav, în care se redă imaginea vieții reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice și complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice și comice.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Uneori, ca la o ridicare de cortină peste ultimul act... se ivesc toate personajele dramei, în frunte cu fantoma regelui defunct. BOGZA, C. O. 49.
      surse: DLRLC
    • A scris cel dintîi, în versuri, o dramă clasică. MACEDONSKI, O. IV 23.
      surse: DLRLC
    • În două poezii ale lui Coșbuc, «Voichița lui Ștefan» și «Ștefăniță-vodă», e mai mult adevăr și reînviere a adevăratei istorii a țării decît în toate dramele noastre patriotico-naționale luate la un loc. GHEREA, ST. CR. III 354.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Dramă lirică (sau muzicală) = (spectacol de) operă.
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: operă (muz.)
      • 1.1.1. Creație de operă cu un puternic caracter dramatic.
        surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.2. Nume generic pentru o operă dramatică.
      surse: DN
  • 2. Artă dramatică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • 2.1. Clasă de dramă = secție a unui institut de învățământ în care se predă arta dramatică.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat Întâmplare, situație nefericită, zguduitoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: nenorocire attach_file 3 exemple
    exemple
    • Totul părea... că face parte dintr-o dramă a lumii, surdă, de proporții imense, nebănuite. BOGZA, C. O. 36.
      surse: DLRLC
    • Voia să puie în romanul lui... toată marea dramă socială care se pregătește în întunericul și mizeria bordeielor. VLAHUȚĂ, O. A. 285.
      surse: DLRLC
    • Viața e o luptă, o dramă variată. ALEXANDRESCU, P, 41.
      surse: DLRLC
    • 3.1. Dramă pasională = crimă sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericită.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Această burghezie abuzează de dramele pasionale. CAMIL PETRESCU, T. I 199.
        surse: DLRLC
    • 3.2. Drama (vieții cuiva) = suferințele, întâmplările nenorocite din viața cuiva.
      exemple
      • Drama lui Eminescu. Drama vieții lui Beethoven.
        surse: DLRLC
    • 3.3. expresie A face dramă din ceva = a exagera gravitatea unei situații.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: exagera attach_file un exemplu
      exemple
      • Tița... fără să facă o dramă din asta, dimpotrivă zîmbește înduioșată. CAMIL PETRESCU, B. 46.
        surse: DLRLC
    • 3.4. Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferințe morale.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: frământare attach_file 3 exemple
      exemple
      • Ceea ce mă copleșea era drama mea lăuntrică. CAMIL PETRESCU, T. III 499.
        surse: DLRLC
      • Bănuiam că se desfășura o întunecată dramă sufletească. M. I. CARAGIALE, C. 13.
        surse: DLRLC
      • În partea inconștientă sufletească a lui Dragomir s-a petrecut o dramă întreagă. GHEREA, ST. CR. II 156.
        surse: DLRLC

etimologie: