11 definiții pentru dotal

dotál a [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~e / E: fr dotal, lat dotalis] (Înv) 1 Care ține de dotă. 2 Privitor la dotă.

DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis.

DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis.

DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. Via este avere dotală. CAMIL PETRESCU, T. III 327. ◊ Regim dotal = totalitatea prevederilor legale (în vigoare în trecut) referitoare la modul de administrare și folosință a dotei unei femei. Foaie dotală v. foaie.

dotál adj. m., pl. dotáli; f. dotálă, pl. dotále

dotál adj. m., pl. dotáli; f. sg. dotálă, pl. dotále

DOTÁL, -Ă adj. De dotă, prin care se constituie o dotă. [Cf. fr. dotal, lat. dotalis].

DOTÁL, -Ă adj. referitor la dotă; prin care se constituie o dotă. (< fr. dotal, lat. dotalis)

DOTÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de dotă; propriu unei dote. Bunuri ~e.Foaie ~ă act de înregistrare a dotei unei fete sau unei femei tinere. /<fr. dotal, lat. dotalis

dotal a. relativ la dotă: venit dotal.

* dotál, -ă adj. (lat. dotalis). Al doteĭ, de dotă: act dotal.

Intrare: dotal
dotal adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dotal dotalul dota dotala
plural dotali dotalii dotale dotalele
genitiv-dativ singular dotal dotalului dotale dotalei
plural dotali dotalilor dotale dotalelor
vocativ singular
plural