dolomită sf [At: ALEXI, W. / V: ~mit sn / Pl: ~te / E: fr dolomite] 1 Mineral format din carbonat de calciu și carbonat de magneziu cristalizat în sistemul romboedric. 2 Rocă cu aspect grăunțos formată din dolomită (1).

DOLOMITĂ s. f. Mineral din grupa carbonaților, constituit din carbonat de calciu și carbonat de magneziu în proporții diferite; p. ext. rocă calcaroasă cu un anumit conținut de magneziu. – Variantă dolomit s. n.

DOLOMITĂ s.f. Mineral alcătuit din carbonat de calciu și de magneziu, care intră în constituția unor mari masive muntoase; (p. ext.) rocă calcaroasă care conține magneziu. [Var. dolomit s.n. / < fr. dolomite, cf. Dolomieu – mineralog francez].

DOLOMITĂ s. f. 1. mineral din carbonat de calciu și de magneziu. 2. rocă cu aspect grăunțos, cu dolomită (1). (< fr. dolomite)

DOLOMITĂ f. 1) Mineral constituit din carbonat de calciu și de magneziu. 2) Rocă formată prin sedimentarea acestui mineral, utilizată ca material refractar, ca piatră de construcție. /<fr. dolomite

dolomit sn vz dolomită

DOLOMIT s.n. v. dolomită.

dolomíe f. și dolomítă f., pl. e (d. mineralogu Dolomieu [mort la 1802], căruĭa ĭ-a fost dedicat acest mineral). Min. Carbonat natural de calce și de maguezie (CO₃Ca [MgCa]).

!dolomită s. f., g.-d. art. dolomitei; pl. dolomite

dolomită s. f., g.-d. art. dolomitei

dolomită s. f., g.-d. art. dolomitei

dolomit, (engl.= dolomite) 1. (miner.), CaMg(CO3)2, s. trigonal; apare sub formă de cristale romboedrice, în agregate masive micro- și larg cristaline, agregate columnare sau cruste. Se formează, în special, prin procese exogene-sedimentare și mai rar prin depunere din soluții hidrotermale. În România este întâlnit în terenuri sedimentare (în C. Orient. – Mții Rarău, în Mții Apus. Bihor, Codru-Moma, Pădurea Craiului etc., în complexe de roci cristalofiliene (Mții Făgăraș, Poiana Ruscă) sau ca min. de gangă în filoane hidrotermale (în Maramureș la Baia Sprie, Cavnic, în Mții Apus. la Săcărâmb, Roșia Montană); 2. (petrogr.), rocă sedimentară formată din d.

DOLOMÍT (DOLOMÍTĂ, s. f.) s. n. (< fr. {i}; {s} Dolomien) Carbonat anhidru dublu de calciu și magneziu, cu impurități de fier (în proporții mari se numește ankerit), mangan, nichel, format pe cale hidrotermală, sedimentar prin substituire metasomatică a calcarelor și ca depunere primară în bazinele saline, împreună cu gipsul și anhidritul. Are culoare alb-cenușie, luciu sticlos și aspect de mase compacte zaharoide. Utilizat ca fondant în siderurgie, piatră de construcție, îngrășământ chimic etc.

DOLOMIȚI sau ALPII DOLOMITICI, masiv muntos calcaros și dolomitic în N Italiei între Adige și Piave. Lungime: 120 km. Alt. max.: 3/342 m (vf. Marmolada). Relief alpin cu creste și turnuri. Păduri de conifere și foioase. Turism.