2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dolmán1 sn [At: COSTINESCU / V: (înv) dolom~, ~ă, dolománă sf / Pl: ~e / E: fr dolman, ger Dolman cf dulamă] 1 Haină scurtă, cu brandenburguri și blană pe margini, purtată de husari pe umăr, prinsă cu o baieră și lăsând mânecile să atârne. 2 Haină bărbătească de postav sau din piele (căptușită cu blană).

DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman.

DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman.

DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină scurtă, de obicei îmblănită, împodobită cu găitane, pe care o purtau în trecut ofițerii de cavalerie și de artilerie. Tinerii cavaleriști în dolmanuri roșii. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Haină bărbătească groasă, de postav sau piele, căptușită cu blană. Purta un dolman ușor aninat numai pe un umăr. SADOVEANU, O. VII 91. – Pl. și: dolmanuri.

dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne

dolmán s. n., pl. dolmáne

DOLMÁN s.n. Haină groasă și scurtă (împodobită cu brandenburguri) purtată mai ales de militari. [Cf. fr. dolman, germ. Dolman].

DOLMÁN s. n. haină groasă și scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. ◊ haină bărbătească căptușită cu blană. (< fr. dolman, germ. Dolman)

DOLMÁN ~e n. 1) Haină militară scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. 2) Haină bărbătească căptușită cu blană. /<fr. dolman, germ. Dolman

dolman n. manta militărească scurtă cu brandebururi (în cavalerie și artilerie).

* dolmán n., pl. e (fr. dolman, d. germ. dolman, ung. dolmány, care vine d. turc. dolama. V. dulamă). Un fel de manta ofițerească puțin maĭ lungă de cît tunica. (În România s’a introdus la 1906 p. caveleriștĭ și la 1907 p. artileriștĭ. La 1914 s’aŭ introdus p. toate armele dolmane verzuĭ, facultative, ca și cele de maĭ sus).

dolmén sn [At: ODOBESCU, S. II, 254 / V: (înv) ~mán / Pl: ~e, (rar) ~i sm / E: fr dolmen] Monument megalitic funerar format dintr-o lespede mare așezată orizontal pe stâlpi de piatră, care se găsește în unele părți ale Europei și Africii.

DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen.

DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen.

DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele verticale. Dolmenele și menhirele, acei colosali bolovani de piatră grămădiți de celți în codrii Armoricei. ODOBESCU, S. II 254.

dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne

Intrare: dolman
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dolman dolmanul
plural dolmane dolmanele
genitiv-dativ singular dolman dolmanului
plural dolmane dolmanelor
vocativ singular
plural
doloman
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
dolomană
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
dolmană
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: dolmen
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dolmen dolmenul
plural dolmene dolmenele
genitiv-dativ singular dolmen dolmenului
plural dolmene dolmenelor
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dolman dolmanul
plural dolmane dolmanele
genitiv-dativ singular dolman dolmanului
plural dolmane dolmanelor
vocativ singular
plural