14 definiții pentru docil ducil


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

docíl, ~ă a, av [At: HELIADE, O. I, 130 / V: (înv) ducíl / Pl: ~i, ~e / E: fr docile, lat docilis] 1-2 (D. oameni și manifestările lor) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze Si: supus.

DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.

DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.

DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Despre ființe) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; bun, blînd, ascultător. Nu-și credeau ochilor cînd vedeau că, din elevul docil și totdeauna cu lecțiile învățate, se desprinde, progresiv, un tînăr... capricios la învățătură. GALACTION, O. I 20. Roșu își revărsă asupra docilului redactor toată înțelepciunea-i politică. REBREANU, R. II 145. ◊ Fig. Liniștită și docilă, Dunărea lăsă drumul deschis șalupei noastre. ARGHEZI, P. T. 41. ◊ (Adverbial) Are cineva de pus vreo întrebare tovarășului Filip? – se ridică în picioare pretorul, ascultînd docil îndemnul șoptit de Ilinca. V. ROM. mai 1954, 22.

DOCÍL, -Ă adj. Supus, ascultător, blând. [Cf. fr. docile, lat. docilis].

DOCÍL, -Ă adj. (și adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil. (< fr. docile, lat. docilis)

DOCÍL ~ă (~i, ~e) Care ascultă de cineva cu ușurință; ascultător. /<fr. docile, lat. docilis

docil a. ușor de condus: copil, cal docil.

* dócil, -ă adj. (lat. dócilis, d. docére, a învăța, a instrui. V. doctor). Blînd, supus, ușor de condus: copil, cal docil. Adv. Cu docilitate. – Și docíl (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle

docíl adj. m., pl. docíli; f. sg. docílă, pl. docíle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DOCÍL adj. v. ascultător.

DOCIL adj. ascultător, bun, cuminte, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Un copil ~.)

Docil ≠ indocil, îndărătnic, încăpățânat, nedocil, nesupus

Intrare: docil
docil adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • docil
  • docilul
  • docilu‑
  • doci
  • docila
plural
  • docili
  • docilii
  • docile
  • docilele
genitiv-dativ singular
  • docil
  • docilului
  • docile
  • docilei
plural
  • docili
  • docililor
  • docile
  • docilelor
vocativ singular
plural
ducil
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)