8 definiții pentru distonanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISTONÁNȚĂ, distonanțe, s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anță.

DISTONÁNȚĂ, distonanțe, s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează. – Distona + suf. -anță.

distonánță sf [At: DEX / Pl: ~țe / E: distona + -anță] 1 Dezacord cu ansamblul sau cu restul Si: distonare (1). 2 (Muz) Intonație falsă Si: distonare (2).

DISTONÁNȚĂ s. f. discordanță (1), dezacord. (< distona + -anță)

DISTONÁNȚĂ ~e f. 1) Stare distonantă; lipsă de armonie. 2) muz. Succesiune sau simultaneitate de sunete care distonează din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanță; disonanță. /a distona + suf. ~anță


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

distonánță s. f., g.-d. art. distonánței; pl. distonánțe

distonánță s. f., g.-d. art. distonánței; pl. distonánțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISTONÁNȚĂ s. v. nepotrivire.

DISTONANȚĂ s. dezacord, discordanță, discrepanță, disonanță, neconcordanță, nepotrivire, stridență. (~ între elementele unui ansamblu.)

Intrare: distonanță
distonanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distonanță
  • distonanța
plural
  • distonanțe
  • distonanțele
genitiv-dativ singular
  • distonanțe
  • distonanței
plural
  • distonanțe
  • distonanțelor
vocativ singular
plural

distonanță

etimologie:

  • Distona + sufix -anță.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00