13 definiții pentru disociație disociațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio.

DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. Disociere. ♦ Rezultatul unei disocieri. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. dissociation, lat. dissociatio.

disociație sf [At: LM / P: ~ci-a~ / V: ~iúne / Pl: ~ii / E: fr dissociation, lat dissociatio] 1 (Chm) Descompunere a moleculelor în molecule mai simple sau în ioni Si: disociere (1). 2 (Îs) ~ electrolitică Scindare în ioni a unui electrolit prin dizolvare într-un solvent corespunzător sau prin topire. 3 (Îs) Grad de ~ Raport dintre numărul moleculelor disociate și al celor dizolvate. 4 (Med) Bloc cardiac, în care atriile și ventriculele acționează separat. 5 Posibilitatea de a despărți în părți componente.

DISOCIÁȚIE, disociații, s. f. 1. (Chim.) Disociere. Disociația clorurii de amoniu în amoniac și acid clorhidric. 2. (Cu sens abstract) Facultatea de a face disocieri. Disociația e o caracteristică a inteligenței. – Pronunțat: -ci-a-.

DISOCIÁȚIE s.f. 1. Descompunere a moleculelor în atomi sau în grupuri de atomi; disociere. 2. Facultatea de separare, de despărțire, de a face disocieri. [Pron. -ci-a-, gen. -iei, var. disociațiune s.f. / cf. fr. dissociation, lat. dissociatio].

DISOCIÁȚIE s. f. disociere. ◊ rezultatul unei disocieri. (< fr. dissociation, lat. dissociatio)

DISOCIAȚIÚNE s.f. v. disociație.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disociáție (-ci-a-ți-e) s. f., art. disociáția (-ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (-ți-i-)

disociáție s. f. (sil. -ci-a-ți-e), art. disociáția (sil. -ți-a), g.-d. art. disociáției; pl. disociáții, art. disociáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISOCIAȚIE s. disociere. (A face o ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DISOCIÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Disociere. ◊ D. ionică (electrolitică) = fenomen spontan de descompunere a unui electrolit în componenții săi ionici. ◊ D. termică = proces de echilibru de descompunere reversibilă a unei substanțe chimice sub acțiunea căldurii, în elemente sau în compuși cu masă moleculară mai mică. ◊ D. fotochimică = scindare reversibilă a unor molecule complexe în molecule mai simple, în atomi sau în radicali liberi sub influența radiațiilor luminoase (ex. scindarea în atomi a moleculei de clor sub acțiunea radiației ultraviolete).

Intrare: disociație
disociație substantiv feminin
  • silabație: -ci-a-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disociație
  • disociația
plural
  • disociații
  • disociațiile
genitiv-dativ singular
  • disociații
  • disociației
plural
  • disociații
  • disociațiilor
vocativ singular
plural
disociațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disociațiune
  • disociațiunea
plural
  • disociațiuni
  • disociațiunile
genitiv-dativ singular
  • disociațiuni
  • disociațiunii
plural
  • disociațiuni
  • disociațiunilor
vocativ singular
plural

disociație disociațiune

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Disociația clorurii de amoniu în amoniac și acid clorhidric.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Rezultatul unei disocieri.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. (Cu sens abstract) Facultatea de a face disocieri.
    surse: DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Disociația e o caracteristică a inteligenței.
      surse: DLRLC

etimologie: