13 definiții pentru disimilație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

disimilație sf [At: ȘĂINEANU2 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr dissimilation] (Fon) 1-2 Modificare sau dispariție a unui sunet sub influența unui alt sunet identic sau asemănător dintr-un cuvânt Si: disimilare (1-2).

DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation.

DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation.

DISIMILÁȚIE, disimilații, s. f. (Lingv.) Modificarea sau dispariția unui sunet dintr-un cuvînt sub influența unui alt sunet.

DISIMILÁȚIE s.f. Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvânt. [Gen. -iei, var. disimilațiune s.f. / cf. fr. dissimilation].

DISIMILÁȚIE s. f. modificare ori dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvânt. (< fr. dissimilation)

DISIMILÁȚIE ~i f. lingv. Fenomen fonetic care constă în modificarea sau omisiunea unui sunet dintr-un cuvânt sub acțiunea altui sunet asemănător sau identic (din același cuvânt). [Art. disimilația; G.-D. disimilației; Sil. -ți-e] /<fr. dissimilation

disimilați(un)e f. Gram. fenomen contrar asimilațiunii.

* disimilațiúne f. (d. dismilez). Acțiunea de a disimila. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disimiláție (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimiláția (-ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (-ți-i-)

disimiláție s. f. (sil. -ți-e), art. disimiláția (sil. -ți-a), g.-d. art. disimiláției; pl. disimiláții, art. disimiláțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISIMILÁȚIE s. v. disimilare.

DISIMILAȚIE s. (FON.) disimilare.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISIMILÁȚIE (DISIMILÁRE) s. f. (cf. fr. dissimilation): modificare fonetică condiționată care constă în schimbarea statutului unui sunet (consoană) dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător, din același cuvânt. ◊ ~ în contact (diferențiére): modificare a unui sunet sub influența altui sunet cu care e în contact. Astfel: lat. monumentum > v. rom. monmânt > rom. mormânt (n a fost disimilat în r de către m următor, deoarece era greu de articulat două nazale una după alta: n și m); regional, n este pronunțat m în cuvântul sânt (> sâmt), sub influența sunetului t următor. ◊ ~ la distanță (armónică): d. care privește două sunete depărtate unul de altul. Astfel, dialectal se spune în loc de Grigore – Gligore, cu disimilarea lui r în l, sub influența lui r următor. ◊ ~ progresívă: d. realizată de sunetul anterior, ca în exemplele lat. fratrem > rom. frate, iar rom. recrut > pop. recut (primul r l-a disimilat până la dispariție pe al doilea). ◊ ~ regresívă: d. realizată de sunetul posterior, ca în exemplul coridor > colidor (primul r a fost modificat în l de cel de-al doilea, în vorbirea regională). ◊ ~ parțiálă: d. al cărei rezultat este echivalent cu unul sau cu două sunete modificate, ca în exemplele magh. hitlen > rom. viclean (t a fost disimilat în c sub influența lui l), lat. minutus > rom. mănunt > mărunt (n a fost disimilat în r sub influența lui n următor). ◊ ~ totálă: d. al cărei rezultat este dispariția sunetului asupra căruia se exercită influența, ca în exemplele abundent > abudent, fereastră > fereastă, propriu > propiu etc. din vorbirea neîngrijită, incorectă. ◊ ~ silábică (haplologíe): suprimare a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină, din același cuvânt sau din cuvinte învecinate, ca în exemplele dreptate> dreptate, măligă > măligă, mamă-sa > mă-sa, mineralo-logie > mineralogie, tragico-comic > tragi-comic etc.; fr. spadassassin („asasin care se folosește de spadă”) spadassin („luptător cu spada”, „duelgiu”, „sportiv specializat în probele de spadă”) etc. D. silabică reduce corpul fonetic al cuvintelor.

Intrare: disimilație
disimilație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disimilație
  • disimilația
plural
  • disimilații
  • disimilațiile
genitiv-dativ singular
  • disimilații
  • disimilației
plural
  • disimilații
  • disimilațiilor
vocativ singular
plural