2 intrări

13 definiții

discérne [At: SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 2/28 / V: (rar) ~ná / Pzi: discérn / E: fr discerner, lat discernere] 1 A distinge lucrurile unele de altele. 2 A judeca limpede, pătrunzător.

DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.

DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.

DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. (Fără forme la timpurile trecute) A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere, cu precizie. Credeam... că pot discerne unde e meritul. CAMIL PETRESCU, T. II 309.

discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 disceárnă; part. discernút

discérne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 sg. și pl. disceárnă; part. discernút

DISCÉRNE vb. v. deosebi.

DISCÉRNE vb. III. tr. A judeca, a raționa pătrunzător, a pătrunde limpede. [P.i. discérn. / < fr. discerner, it., lat. discernere].

DISCÉRNE vb. tr. a judeca limpede, deosebind lucrurile, situațiile etc.; a raționa cu pătrundere și precizie. (< fr. discerner, lat. discernere)

A DISCÉRNE discérn tranz. 1) (lucruri confundabile) A identifica după anumite semne caracteristice; a distinge; a desprinde; a desluși; a deosebi. 2) (lucruri) A aprecia la justa valoare. /<fr. discerner, lat. discernere

discerne v. a vedea limpede, a distinge.

* discérn, -út, a -cérne v. tr. (lat. discérnere.Să discearnă. V. cern). Disting, văd bine, recunosc (propriŭ și maĭ mult fig.): a discerne amicu de lingușitor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISCERNE vb. a deosebi, a desluși, a diferenția, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile.)

Intrare: discernut
discernut participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discernut
  • discernutul
  • discernutu‑
  • discernu
  • discernuta
plural
  • discernuți
  • discernuții
  • discernute
  • discernutele
genitiv-dativ singular
  • discernut
  • discernutului
  • discernute
  • discernutei
plural
  • discernuți
  • discernuților
  • discernute
  • discernutelor
vocativ singular
plural
Intrare: discerne
verb (VT602)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discerne
  • discernere
  • discernut
  • discernând
singular plural
  • discerne
  • discerneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • discern
(să)
  • discern
  • discerneam
  • discernui
  • discernusem
a II-a (tu)
  • discerni
(să)
  • discerni
  • discerneai
  • discernuși
  • discernuseși
a III-a (el, ea)
  • discerne
(să)
  • discearnă
  • discernea
  • discernu
  • discernuse
plural I (noi)
  • discernem
(să)
  • discernem
  • discerneam
  • discernurăm
  • discernuserăm
  • discernusem
a II-a (voi)
  • discerneți
(să)
  • discerneți
  • discerneați
  • discernurăți
  • discernuserăți
  • discernuseți
a III-a (ei, ele)
  • discern
(să)
  • discearnă
  • discerneau
  • discernu
  • discernuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate – (arată)