2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior celor din subordinea sa. – Din fr. directive.

directi sf [At: MAIORESCU, D. IV, 89 / V: (îvr) ~iv sn / Pl: ~ve / E: fr directive] 1 Instrucțiune generală dată de un organ superior organelor din subordine, cu scopul de a orienta activitatea, atitudinea, conduita acestora. 2 (Pgn) Indicații generale de conduită. 3 (Spc) Recomandare dată de către Uniunea Europeană, dar pe care statele membre o pot aplica așa cum consideră. 4-5 (Nob) Direcție (1-2).

DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior organelor în subordine, cu scopul de a îndruma, a orienta sau a determina activitatea, atitudinea, conduita acestora. – Din fr. directive.

DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Indicație, normă, instrucțiune dată de un organ superior organelor în subordine, cu scopul de a îndruma, a orienta, a determina activitatea, atitudinea, conduita acestora. Directivele i le-a dat însuși Deliceanu. REBREANU, R. I 243.

DIRECTÍVĂ s.f. (Mai ales la pl.) Instrucțiuni, norme de lucru (date către un organ în subordine). ♦ Indicații generale de conduită; instrucțiuni în vederea realizării unei acțiuni. [< fr. directive].

DIRECTÍVĂ s. f. 1. instrucțiune generală, îndrumare dată de un organ superior organelor în subordine. ◊ document al unui partid politic cuprinzând principalele orientări și obiective programatice. 2. (inform.) instrucțiune a unui program. (< fr. directive)

DIRECTÍVĂ ~e f. Indicație a unui organ de conducere celor în subordine după care trebuie să se orienteze în activitatea lor. /<fr. directive

DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif.

DIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. 1. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif.

directiv1, ~ă a [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 21/11 / Pl: ~i, ~e / E: fr directif] 1 a Care dirijează (1) o activitate sau un sector de activitate. 2 Care indică direcția (2) Si: director1 (1). 3 Referitor la o anumită direcție (1) Si: direcțional (2). 4 (D. antene) Care emite într-o singură direcție (1) Si: direcțional (3). 5 Care are direcție (1) fixă. corectată

DIRECTÍV, -Ă adj. Direcțional. [< fr. directif].

DIRECTÍV, -Ă adj. 1. direcțional. ◊ (tehn.) care are direcție fixă. 2. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea. (< fr. directif)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

directívă s. f., g.-d. art. directívei; pl. directíve

directívă s. f., pl. directíve

directív (rar) adj. m., pl. directívi; f. directívă, pl. directíve

directív adj. m., pl. directívi; f. sg. directívă, pl. directíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIRECTÍVĂ s. indicație, instrucțiune, îndrumare, normativ, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (A respectat toate ~ele primite.)

DIRECTI s. indicație, instrucțiune, îndrumare, normativ, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (A respectat toate ~ele primite.)

DIRECTÍV adj. (FIZ.) direcțional. (Raze ~.)

DIRECTIV adj. (FIZ.) direcțional. (Raze ~.)

Intrare: directivă
directivă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • directi
  • directiva
plural
  • directive
  • directivele
genitiv-dativ singular
  • directive
  • directivei
plural
  • directive
  • directivelor
vocativ singular
plural
Intrare: directiv
directiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • directiv
  • directivul
  • directivu‑
  • directi
  • directiva
plural
  • directivi
  • directivii
  • directive
  • directivele
genitiv-dativ singular
  • directiv
  • directivului
  • directive
  • directivei
plural
  • directivi
  • directivilor
  • directive
  • directivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

directivă

  • 1. Instrucțiune generală dată de un organ superior celor din subordinea sa.
    exemple
    • Directivele i le-a dat însuși Deliceanu. REBREANU, R. I 243.
      surse: DLRLC
    • 1.1. mai ales la plural Indicații generale de conduită; instrucțiuni în vederea realizării unei acțiuni.
      surse: DN
    • 1.2. Document al unui partid politic cuprinzând principalele orientări și obiective programatice.
      surse: MDN '00
  • 2. informatică Instrucțiune a unui program.
    surse: MDN '00

etimologie:

directiv

  • 1. rar Care indică direcția, privitor la direcție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: direcțional
  • 2. tehnică Care are direcție fixă.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 3. (Despre forme verbale) Care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea.
    surse: MDN '00

etimologie: