9 definiții pentru diplă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

díplă sf vz diblă

díplă (Olt. Trans.) și díblă (Munt. Mold.) f., pl. e (vsl. dipla, fluĭer, nsl. dibla, diple, sîrb. diple, dipli, cimpoĭ, d. ngr. dipla, încrețitură, propriŭ zis „lucru duplu”, ca fluĭeru cimpoĭuluĭ). Iron. Vioară: Țiganu cu dibla supsuoară. Olt. (diblă). Scoabă cu piulițe (cu șuruburĭ).

diblă (diplă) f. vioara lăutarului: lăutarii cu diblele și cu surlele OD. [Slovean DIBLA, țeavă de suflat (serb. DIPLE, cimpoiu)].


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

díplă, díple, s.f. (reg.) (ironic) vioară.

díplă, diple, s.f. – 1. Coardă (de vioară). 2. (prin extens.) Vioară: „Când aud dípla zâcân’ / Picioarele nu mă țân”; „Când aud arcul pe d’iplă” (Ștețco, 1990: 270). – Din vsl. dipla „fluier”, srb. diple „cimpoi” < ngr. dipla „încrețitură” (Scriban); din slov. dibla „țeavă de suflat, cimpoi” (Șăineanu); din ngr. dipla, srb. diple (MDA); probabil din magh. gyeplő „hăț, curea”.

díplă, -e, s.f. – Coardă (de vioară): „Când aud dípla zâcân’ / Picioarele nu mă țân”; „Când aud arcul pe d’iplă” (Ștețco 1990: 270). – Din magh. gyeplő „hăț, curea”.

Intrare: diplă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diplă
  • dipla
plural
  • diple
  • diplele
genitiv-dativ singular
  • diple
  • diplei
plural
  • diple
  • diplelor
vocativ singular
plural