9 definiții pentru diplă

díplă, díple, s.f. (reg.) (ironic) vioară.

díplă (Olt. Trans.) și díblă (Munt. Mold.) f., pl. e (vsl. dipla, fluĭer, nsl. dibla, diple, sîrb. diple, dipli, cimpoĭ, d. ngr. dipla, încrețitură, propriŭ zis „lucru duplu”, ca fluĭeru cimpoĭuluĭ). Iron. Vioară: Țiganu cu dibla supsuoară. Olt. (diblă). Scoabă cu piulițe (cu șuruburĭ).

DIPLĂ MÁRE s. v. contrabas.

diblă (diplă) f. vioara lăutarului: lăutarii cu diblele și cu surlele OD. [Slovean DIBLA, țeavă de suflat (serb. DIPLE, cimpoiu)].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

díplă, diple, s.f. – 1. Coardă (de vioară). 2. (prin extens.) Vioară: „Când aud dípla zâcân' / Picioarele nu mă țân”; „Când aud arcul pe d’iplă” (Ștețco, 1990: 270). – Din vsl. dipla „fluier”, srb. diple „cimpoi” < ngr. dipla „încrețitură” (Scriban); din slov. dibla „țeavă de suflat, cimpoi” (Șăineanu); din ngr. dipla, srb. diple (MDA); probabil din magh. gyeplő „hăț, curea”.

díplă, -e, s.f. – Coardă (de vioară): „Când aud dípla zâcân' / Picioarele nu mă țân„; „Când aud arcul pe d’iplă” (Ștețco 1990: 270). – Din magh. gyeplő „hăț, curea”.

Intrare: diplă
diplă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diplă dipla
plural diple diplele
genitiv-dativ singular diple diplei
plural diple diplelor
vocativ singular
plural