diplă, diple, s.f. – 1. Coardă (de vioară). 2. (prin extens.) Vioară: „Când aud dipla zâcân’ / Picioarele nu mă țân”; „Când aud arcul pe d’iplă” (Ștețco, 1990: 270). – Din vsl. dipla „fluier”, srb. diple „cimpoi” < ngr. dipla „încrețitură” (Scriban); din slov. dibla „țeavă de suflat, cimpoi” (Șăineanu); din ngr. dipla, srb. diple (MDA); probabil din magh. gyeplő „hăț, curea”.