2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dinamítă sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr dynamite] Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina.

DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite.

DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite.

DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant compus din nitroglicerină ca substanță explozivă principală, absorbită într-un material inert sau exploziv, folosit pentru a arunca în aer obstacole naturale (stînci, pereți de mină etc.) sau (în timp de război) obiective militare. Dinamita, acest material care e în stare să arunce munții în aer, nu e un lucru tare la pipăit. E, dimpotrivă, un fel de pastă moale ca marmelada sau ca untul. BOGZA, Ț. 70.

dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei

dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei

DINAMÍTĂ s. (CHIM.) (prin Transilv.) pușcău.

DINAMÍTĂ s.f. Exploziv detonant compus din nitroglicerină încorporată într-o materie poroasă inertă sau explozivă. [< fr. dynamite, cf. gr. dynamis – forță].

DINAMÍTĂ s. f. exploziv brizant compus din nitroglicerină, încorporată într-un material inert sau exploziv. (< fr. dynamite)

DINAMÍTĂ f. Exploziv detonant (obținut din nitroglicerină amestecată cu o substanță inertă sau activă), folosit în exploatările miniere, la aruncarea în aer a obstacolelor naturale și în alte scopuri. /<fr. dynamite

dinamită f. substanță explozibilă compusă din nitro-glicerină amestecată cu alte materii, ca nisip subțire, cărămidă pisată. Ea fu descoperită de inginerul suedez Nobel (1867), care reuși a o face folositoare industriei.

* dinamítă f., pl., e (d. vgr. dýnamis, forță). Chim. O substanță explozivă foarte puternică compusă din nitroglicerină amestecată cu nisip fin, cărămidă pisată orĭ altă materie care să nu explodeze prea ușor. – A fost descoperită de ingineru Suedez Nobel (1867), care a reușit s’o facă folositoare industriiĭ.

dinamitá vt [At: TDRG / Pzi: ~téz / E: fr dynamiter] 1 A pune dinamită (sau alt exploziv) pentru a arunca ceva în aer. 2 A distruge cu ajutorul dinamitei (sau al altui exploziv).

DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter.

DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca ceva în aer; a distruge cu ajutorul dinamitei (sau al altui exploziv). – Din fr. dynamiter.

DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită la o stîncă, la o construcție etc., pentru a o arunca în aer; a distruge cu ajutorul dinamitei.

dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză

dinamitá vb., ind. prez. 1 sg. dinamitéz, 3 sg. și pl. dinamiteáză

DINAMITÁ vb. I. tr. A doborî, a distruge cu dinamită. [< fr. dynamiter].

DINAMITÁ vb. tr. 1. a distruge cu dinamită. 2. (fig.) a face să sară în aer; a sabota, a împiedica, a distruge. (< fr. dynamiter)

Intrare: dinamită
dinamită substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dinami dinamita
plural dinamite dinamitele
genitiv-dativ singular dinamite dinamitei
plural dinamite dinamitelor
vocativ singular
plural
Intrare: dinamita
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dinamita dinamitare dinamitat dinamitând singular plural
dinamitea dinamitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dinamitez (să) dinamitez dinamitam dinamitai dinamitasem
a II-a (tu) dinamitezi (să) dinamitezi dinamitai dinamitași dinamitaseși
a III-a (el, ea) dinamitea (să) dinamiteze dinamita dinamită dinamitase
plural I (noi) dinamităm (să) dinamităm dinamitam dinamitarăm dinamitaserăm, dinamitasem*
a II-a (voi) dinamitați (să) dinamitați dinamitați dinamitarăți dinamitaserăți, dinamitaseți*
a III-a (ei, ele) dinamitea (să) dinamiteze dinamitau dinamita dinamitaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)