DIDAHIE, didahii, s. f. (Bis.) Predică moralizatoare, cazanie. ♦ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didahie] – Din ngr. didahí.

didahie sf [At: M. COSTIN, ap. LET. II, 60/5 / A și: didahie / Pl: ~ii / E: ngr διδαχή] (Înv) 1 Predică. 2 (Pgn) Concluzie moralizatoare Si: învățătură, morală.

DIDAHIE, didahii, s. f. (Bis.; înv.) Predică, cazanie. ◊ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didahie] – Din ngr. didahí.

DIDAHIE, didahii, s. f. (Termen bisericesc învechit) Predică, cazanie. Didahiile lui Antim Ivireanul. ♦ Învățătură. L-a mai învățat Sindipa pe cocon să-și stăpînească mînia și să-și infrîneze poftele. – Aceasta, fiule, este cea mai anevoioasă didahie dintre toate, zicea dascălul. SADOVEANU, D. P. 22.

didahie f. predică pentru creșterea copiilor: Didahiile lui Petru Maior. [Gr. mod.].

didahíe f. (ngr. didahi, vgr. -hé. V. dahie). L.V. Predică.

didahie (înv.) s. f., art. didahia, g.-d. art. didahiei; pl. didahii, art. didahiile (desp. -hi-i-)

didahie s. f., art. didahia, g.-d. art. didahiei; pl. didahii, art. didahiile

didahie s. f., art. didahia, g.-d. art. didahiei; pl. didahii, art. didahiile

didahie (-ii), s. f. – Predică. – Mr. dhidhănie. Ngr. διδαχή (Tiktin). Sec. XVII.

DIDAHIE (< gr. didachi, cuvintare, predică) Veche denumire bisericească a predicilor sau cuvîntărilor religioase, moralizatoare, fundamentate pe un text biblic. Ca și omilia (v.), ea aparține genului elocinței de amvon. În literatura noastră, acest gen al elocinței a fost ilustrat cu elemente de critică socială de scriitori ca mitropolitul Țării Românești, Antim Ivireanu (Didahii), de P. Maior (Didahii, adecă învățături pentru creșterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morți (Buda, 1809), care în prefața precizează scopul lor: „pentru ajutorul preoților carii de obște mai mult îngroapă prunci în popoarăle lor decît de cei în vîrstă, am întocmit întru acest chip aceste cincisprezece didahii pentru, creșterea fiilor.”

DIDAHIE s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.

didahie s. v. CAZANIE. CUVÎNT. OMILIE. PREDICĂ.