13 definiții pentru dicotomic / dihotomic dihotomic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DICOTÓMIC, -Ă, dicotomici, -ce, adj. Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două. [Var.: dihotómic, -ă adj.] – Din fr. dichotomique.

DICOTÓMIC, -Ă adj. v. dihotomic.

DICOTÓMIC, – Ă adj. v. dihotomic.

dihotómic, ~ă a [At: ENC. AGR. III, 121 / S și: dicho~ / V: dico~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr dichotomique] 1 Dihotom (1). 2 Din două în două. 3 (Log; îs) Diviziune ~ă Diviziune prin care o noțiune este împărțită în doi membri contradictorii.

DIHOTÓMIC, -Ă, dihotomici, -ce, adj. Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două. [Var.: dicotómic, -ă adj.] – Din fr. dichotomique.

DIHOTÓMIC, -Ă adj. Care prezintă dihotomie; dihotom. ◊ (Log.) Diviziune dihotomică = diviziune prin care o noțiune este împărțită în două noțiuni contradictorii. [Var. dicotomic, – ă adj. / < fr. dichotomique, cf. gr. dicha – în două, tome – secțiune].

DIHOTÓMIC, -Ă adj. care prezintă dihotomie. (< fr. dichotomique)

DIHOTÓMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de dihotomie; propriu dihotomiei. /<fr. dichotomique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dicotómic/dihotómic adj. m., pl. dicotómici/dihotómici; f. dicotómică/dihotómică, pl. dicotómice/dihotómice

dihotómic adj. m., pl. dihotómici; f. sg. dihotómică, pl. dihotómice

Intrare: dicotomic / dihotomic
dicotomic adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dicotomic
  • dicotomicul
  • dicotomicu‑
  • dicotomică
  • dicotomica
plural
  • dicotomici
  • dicotomicii
  • dicotomice
  • dicotomicele
genitiv-dativ singular
  • dicotomic
  • dicotomicului
  • dicotomice
  • dicotomicei
plural
  • dicotomici
  • dicotomicilor
  • dicotomice
  • dicotomicelor
vocativ singular
plural
dihotomic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihotomic
  • dihotomicul
  • dihotomicu‑
  • dihotomică
  • dihotomica
plural
  • dihotomici
  • dihotomicii
  • dihotomice
  • dihotomicele
genitiv-dativ singular
  • dihotomic
  • dihotomicului
  • dihotomice
  • dihotomicei
plural
  • dihotomici
  • dihotomicilor
  • dihotomice
  • dihotomicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dicotomic / dihotomic dihotomic

  • 1. Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. logică Diviziune dihotomică = diviziune prin care o noțiune este împărțită în două noțiuni contradictorii.
      surse: DN

etimologie: