10 definiții pentru dichiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”).

DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”).

díchiu1 sn [At: CV 1949, nr. 8, 32 / Pl: ~ri / E: nct] (Mun) Arșic folosit în jocurile de copii, cu suprafața netezită prin frecare cu pietre și umplut cu plumb, cu ajutorul căruia se lovesc celelalte arșice din joc Si: (Dob) dician2.

dichiu2, ~ie [At: (a. 1673) IORGA, S. D. V, 485 / V: (înv) ~héu, dec~, (îvr) ~hei sm / A și: dichiu / Pl: ~ii / E: ngr δίκαιος, „drept, legitim”] 1 sm (Îrg) Administrator al unei mănăstiri, înainte de secularizarea averilor mănăstirești Si: econom, (reg) dician2. 2 sm (Reg; îe) A fi ~l (cuiva) sau a-și găsi ~l A(-i) veni (cuiva) de hac. 3 sm (Îe) A fi ~ de A fi în stare de... 4 a (Reg; d. oameni) Care este priceput Si: meșter. corectată

DICHÍU, dichii, s. m. (Învechit) Administrator al unei mănăstiri, econom. Grigoriță... fusese crescut la mănăstirea Vorona sub privigherea dichiului Ghenadie. HOGAȘ, DR. 243. Cu cîtă carte știu, cu cîtă nu știu, peste cîțiva ani pot s-ajung dichiu la vrun mitoc. CREANGĂ, A. 121.

DICHÍU ~i m. înv. Persoană care administra averea unei mănăstiri; econom. [Sil. di-chiu] /<ngr. díkios

dichiu m. iconomul unei mânăstiri: peste câțiva ani pot s’ajung dichiu la vr’un mitoc CR. [Gr. mod.].

dichíŭ m. (turc. deki). Iconom, intendent la mînăstire. În ainte de secularizarea averilor mînăstireștĭ (1863), casier, administrator financiar al uneĭ episcopiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)

dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dichíu (dichíi), s. m. – Econom, administrator al unei mănăstiri. Gr. δίϰαιος „drept, just” (Tiktin; Candrea), sec. XVIII; cf. tc. deki (Scriban crede că rom. provine din tc.).

Intrare: dichiu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dichiu
  • dichiul
  • dichiu‑
plural
  • dichii
  • dichiii
genitiv-dativ singular
  • dichiu
  • dichiului
plural
  • dichii
  • dichiilor
vocativ singular
  • dichiule
plural
  • dichiilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dichiu

  • 1. învechit Administrator al bunurilor unei mănăstiri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: econom, -oamă (persoană) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Grigoriță... fusese crescut la mănăstirea Vorona sub privigherea dichiului Ghenadie. HOGAȘ, DR. 243.
      surse: DLRLC
    • Cu cîtă carte știu, cu cîtă nu știu, peste cîțiva ani pot s-ajung dichiu la vrun mitoc. CREANGĂ, A. 121.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba neogreacă díkios (literar díkeos „drept legitim”).
    surse: DEX '09 DEX '98