DIASTOLĂ, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare fiziologică a cavităților cardiace în timpul umplerii lor cu sângele adus de vene. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole.

diastolă sf [At: I. GOLESCU, C. / A și: diastolă / P: di-as~ / Pl: ~le / E: fr diastole] 1 (Fzl) Relaxare ritmică a inimii și a arterelor în momentul fluxului sangvin din vine în cavitatea cardiacă. 2 (Lin) Lungire a unei silabe scurte.

DIASTOLĂ, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare ritmică a inimii și a arterelor (care se produce imediat după faza de contractare a acestora), când sângele se varsă din vene în cavitatea cardiacă. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole.

DIASTOLĂ, diastole, s. f. (În opoziție cu sistolă) Faza de dilatare ritmică a inimii (care se produce imediat după faza de contractare), cînd sîngele se varsă din vine în cavitatea acestui organ. Ceea ce urmărim noi în terapeutică este obținerea unui raport armonios între alungirea diastolei și întărirea sistolei. DANIELOPOLU, F. N. II 84. – Pronunțat: di-a-.

DIASTOLĂ s.f. 1. Dilatare ritmică a mușchilor inimii în momentul afluxului sanguin. 2. Lungire a unei silabe scurte. [< fr. diastole, cf. gr. diastole – dilatare].

DIASTOLĂ s. f. 1. decontracție ritmică a inimii și a arterelor. 2. lungire a unei silabe scurte. (< fr. diastole)

DIASTOLĂ ~e f. 1) Dilatare ritmică a mușchilor inimii în momentul afluxului de sânge. 2) lingv. Lungire a unei silabe scurte. [Sil. di-as-] /<fr. diastole

* diástolă f., pl. e (lat. diástole, d. vgr. dia-stolé. V. epi- și sistolă, apostol). Gram. lat. Lungirea uneĭ silabe scurte. Fiziol. Dilatarea inimiĭ și a arterelor.

diastolă (desp. di-as-to-/-a-sto-) s. f., g.-d. art. diastolei; pl. diastole

!diastolă (di-as-to-/-a-sto-) s. f., g.-d. art. diastolei; pl. diastole

diastolă s. f. (sil. di-a-; mf. -sto-), g.-d. art. diastolei; pl. diastole