diastem sn vz diastemă

DIASTEM s.n. v. diastemă.

diastemă sf [At: FN (1701), 89 / V: ~stimă, ~stem sn / Pl: ~me / E: fr diastème] 1 (Înv) Interval de timp Si: perioadă, răstimp. 2 (Înv) Distanță. 3 (Med) Fisură congenitală. 4 (Med) Spațiu anormal între dinții incisivi Si: (pop) strungăreață. 5 (Glg) Interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente și depunerea depozitului următor.

diastimă sf vz diastemă

† DIASTIMĂ (pl. -me) sf. Interval, spațiu de timp: văzînd că este atîta ~ de vreme de când ai plecat (ISP.) [ngr.].

DIASTEMĂ s.f. 1. Fisură congenitală. 2. Spațiu anormal între dinții incisivi frontali; (pop.) strungăreață. 3. (Geol.) Interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente și depunerea depozitului imediat următor. [Var. diastem s.n. / < fr. diastème, cf. gr. diastema – interval].

DIASTEMĂ s. f. 1. fisură congenitală. 2. spațiu anormal între dinții incisivi frontali; strugăreață. 3. (geol.) interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente și depunerea depozitului imediat următor. (< fr. diastème)

DIASTEM(O)-/DIASTEMAT(O)- elem. „interval, distanță”. (< fr. diastém/o/-, diastemat/o/-, cf. gr. diastema, -atos)

diastemă (desp. di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastemei; pl. diasteme

!diastemă (di-as-te-/-a-ste-) s. f., g.-d. art. diastemei; pl. diasteme

diastemă (anat., geol.) s. f. (sil. di-a-; mf. -ste-), g.-d. art. diastemei; pl. diasteme

diastem, (engl.= diastem) discontinuitate minoră în cadrul unei serii sedimentare, reprezentată printr-un plan cu supr. mai mult sau mai puțin regulată la contactul dintre două strate (de obicei identice petrografic – gresii, calcare); d. este determinat de o întrerupere de scurtă durată a sedimentării sau de amplificarea temporară a acțiunii erozive a curenților subacvatici, care îndepărtează o pătură superficială de sedimente. În acest caz planul d. are supr. neregulată. V. și joint.

DIASTEMATO- „fisurare, despicare, separare”. ◊ gr. diastema, atos „interval, distanță” > fr. diastémato-, germ. id., engl. id. > rom. diastemato-. □ ~caulie (v. -caulie), s. f., monstruozitate caracterizată prin fisurarea longitudinală a trunchiului; ~cranie (v. -cranie), s. f., monstruozitate caracterizată printr-o despicare a craniului; ~gnatie (v. -gnatie), s. f., anomalie congenitală, caracterizată prin fisurarea longitudinală a mandibulei; ~mielie (v. -mielie), s. f., dublare congenitală a măduvei spinării, asociată cu formarea unui sept osos sau cartilaginos în peretele posterior al canalului vertebral; sin. diplomielie.

DIASTEMO- „spațiu, distanță”. ◊ gr. diastema „interval, distanță” > fr. diastémo- > rom. diastemo-. □ ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ansamblul metodelor și procedeelor de măsurare indirectă a distanțelor, prin utilizarea telemetrelor și tahimetrelor.