diaconiță sf [At: (a. 1648) IORGA, S. D. VII, 90 / P: di-a~ / Pl: ~țe / E: diacon + -iță] 1 Diaconeasă (1). 2 Diaconeasă (3).

‡ DIACONIȚĂ 👉 DIACONE(A)SĂ.

diaconíță f., pl. e (vsl. diĭakonica). Vechĭ. Văduvă care, în primele timpurĭ ale bisericiĭ, împlinea anumite ceremoniĭ ale cultuluĭ și îngrijea de săracĭ și de bolnavĭ. V. -neásă.

* DIACONE(A)SĂ (pl. -ese), ‡ DIACONIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Văduvă care, în Biserica primitivă, săvîrșea, anumite ceremonii ale cultului și îngrijia pe cei săraci și bolnavi: se cade să fie popa de ani 30, diaconii de 25, iară diaconițele de patruzeci (PRV.-MB.) ¶ 2 Fermeie protestantă care îngrijește pe bolnavi în spitale și instruște copiii [fr. diaconesse; vsl. dijakonica].

diaconiță, -țe.