* DIACONE(A)SĂ (pl. -ese), ‡ DIACONIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Văduvă care, în Biserica primitivă, săvîrșea, anumite ceremonii ale cultului și îngrijia pe cei săraci și bolnavi: se cade să fie popa de ani 30, diaconii de 25, iară diaconițele de patruzeci (PRV.-MB.) ¶ 2 Fermeie protestantă care îngrijește pe bolnavi în spitale și instruște copiii [fr. diaconesse; vsl. dijakonica].