3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Adj., s. m. și f. P. anal. (Persoană) care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină. ♦ (Persoană) care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.

dezrădăcinat, ~ă a [At: N. TEST. (1648), 201r/15 / S și: (înv) desr~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezrădăcina] 1 (D. arbori, plante) Smuls din rădăcini. 2 (Fig; d. oameni) Care a părăsit mediul natural, locul de naștere pentru a se muta în alt loc unde se simte străin.

DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot. 2. P. anal. (Despre oameni) Care și-a părăsit locul de naștere și se simte străin în noul loc; care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață). – V. dezrădăcina.

DEZRĂDĂCINÁT, -Ă, dezrădăcinați, -te, adj. (Despre oameni) Care și-a părăsit locul de naștere și se simte străin în noul loc; care nu se poate adapta (la noile condiții de viață).

DEZRĂDĂCINÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEZRĂDĂCINA. 2) (despre persoane) Care și-a părăsit locul de naștere și nu se poate adapta la noile condiții de trai. /v. a dezrădăcina

DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina.

dezrădăcina [At: CORESI, EV. 246 / S și: (înv) desr~ / Pzi: ~nez / E: dez + rădăcina] 1 vt (C.i. arbori, plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot. 2 vt (Fig, pan) A extirpa. 3 vt A extrage. 4 vr (Fig) A părăsi locul de naștere, mediul natural pentru a se muta în altă parte, într-o ambianță la care nu se poate adapta. 5 vt (Fig; c.i. idei, păreri, deprinderi, credințe etc.) A face să dispară cu desăvârșire Si: a nimici, a desființa, a stârpi. 6 vt (Înv; c.i. oameni) A distruge. 7 vt (Înv) A omorî.

DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A face să dispară cu desăvârșire o idee, o deprindere (rea); a stârpi. – Dez- + rădăcină.

DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la copaci sau la plante) A scoate din pămînt (cu rădăcini cu tot). Dunărea mare și năvalnică din martie... dezrădăcinează copacii de pe țărm. DUMITRIU, N. 135. Au dezrădăcinat păpurișul, au ridicat mîlul în sus pe costișe, către bătătura bordeiului, și au adus în albia mlaștinii pămînt negru. GALAN, Z. R. 43. Parcă-i vedeam cum tremură și se adună unul lîngă altul mărăcinii dezrădăcinați și dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 78. ◊ (Prin analogie) Mă dusei și, dezrădăcinînd în munte o stîncă uriașă ce-mi căzu la îndemînă, o răsturnai peste capătul priponului ieșit afară din pămînt. HOGAȘ, M. N. 182. ◊ Fig. O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat. CARAGIALE, M. 42. 2. Fig. (Cu privire la idei, convingeri, deprinderi) A face să dispară cu desăvîrșire; a stîrpi. [Antioh Cantemir] socoti că cel mai sigur mijloc de a dezrădăcina oarecare prejudețe era de a le arăta cît sînt ele de ridicole și că rușinea va isprăvi mai lesne aceea ce nu putea săvîrși dreapta judecată. NEGRUZZI, S. II 146. ◊ Refl. Greu... se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi. CARAGIALE, O. II 334.

A DEZRĂDĂCINÁ ~éz tranz. 1) (copaci, plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot. 2) fig. (idei, deprinderi etc.) A face să nu mai existe; a distruge complet; a stârpi; a extirpa; a extermina. /dez- + rădăcină

dezrădăcinéz v. tr. Scot din rădăcină: a desrădăcina un copac. Fig. Scot, stîrpesc: a desrădăcina vițiu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză

dezrădăciná vb., ind. prez. 1 sg. dezrădăcinéz, 3 sg. și pl. dezrădăcineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZRĂDĂCINÁT adj. v. înstrăinat, străin.

dezrădăcinat adj. v. ÎNSTRĂINAT. STRĂIN.

DEZRĂDĂCINÁ vb. (livr.) a eradica. (A ~ un arbore.)

DEZRĂDĂCINA vb. (livr.) a eradica. (A ~ un arbore.)

A dezrădăcina ≠ a înrădăcina

Intrare: dezrădăcinat (adj.)
dezrădăcinat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezrădăcinat
  • dezrădăcinatul
  • dezrădăcinatu‑
  • dezrădăcina
  • dezrădăcinata
plural
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinații
  • dezrădăcinate
  • dezrădăcinatele
genitiv-dativ singular
  • dezrădăcinat
  • dezrădăcinatului
  • dezrădăcinate
  • dezrădăcinatei
plural
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinaților
  • dezrădăcinate
  • dezrădăcinatelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezrădăcinat (s.m.)
dezrădăcinat2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezrădăcinat
  • dezrădăcinatul
  • dezrădăcinatu‑
plural
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinații
genitiv-dativ singular
  • dezrădăcinat
  • dezrădăcinatului
plural
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinaților
vocativ singular
plural
Intrare: dezrădăcina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezrădăcina
  • dezrădăcinare
  • dezrădăcinat
  • dezrădăcinatu‑
  • dezrădăcinând
  • dezrădăcinându‑
singular plural
  • dezrădăcinea
  • dezrădăcinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezrădăcinez
(să)
  • dezrădăcinez
  • dezrădăcinam
  • dezrădăcinai
  • dezrădăcinasem
a II-a (tu)
  • dezrădăcinezi
(să)
  • dezrădăcinezi
  • dezrădăcinai
  • dezrădăcinași
  • dezrădăcinaseși
a III-a (el, ea)
  • dezrădăcinea
(să)
  • dezrădăcineze
  • dezrădăcina
  • dezrădăcină
  • dezrădăcinase
plural I (noi)
  • dezrădăcinăm
(să)
  • dezrădăcinăm
  • dezrădăcinam
  • dezrădăcinarăm
  • dezrădăcinaserăm
  • dezrădăcinasem
a II-a (voi)
  • dezrădăcinați
(să)
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinarăți
  • dezrădăcinaserăți
  • dezrădăcinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezrădăcinea
(să)
  • dezrădăcineze
  • dezrădăcinau
  • dezrădăcina
  • dezrădăcinaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: IVO-III
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desrădăcina
  • desrădăcinare
  • desrădăcinat
  • desrădăcinatu‑
  • desrădăcinând
  • desrădăcinându‑
singular plural
  • desrădăcinea
  • desrădăcinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desrădăcinez
(să)
  • desrădăcinez
  • desrădăcinam
  • desrădăcinai
  • desrădăcinasem
a II-a (tu)
  • desrădăcinezi
(să)
  • desrădăcinezi
  • desrădăcinai
  • desrădăcinași
  • desrădăcinaseși
a III-a (el, ea)
  • desrădăcinea
(să)
  • desrădăcineze
  • desrădăcina
  • desrădăcină
  • desrădăcinase
plural I (noi)
  • desrădăcinăm
(să)
  • desrădăcinăm
  • desrădăcinam
  • desrădăcinarăm
  • desrădăcinaserăm
  • desrădăcinasem
a II-a (voi)
  • desrădăcinați
(să)
  • desrădăcinați
  • desrădăcinați
  • desrădăcinarăți
  • desrădăcinaserăți
  • desrădăcinaseți
a III-a (ei, ele)
  • desrădăcinea
(să)
  • desrădăcineze
  • desrădăcinau
  • desrădăcina
  • desrădăcinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezrădăcinat (adj.)

etimologie:

  • vezi dezrădăcina
    surse: DEX '98 DEX '09

dezrădăcinat, -ă (persoană) dezrădăcinată

  • 1. Persoană care și-a părăsit locul de naștere și se simte străină.
    surse: DEX '09
    • 1.1. Persoană care nu se poate adapta (la noile condiții de mediu, de viață).
      surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi dezrădăcina
    surse: DEX '98 DEX '09

dezrădăcina desrădăcina

  • 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: eradica antonime: înrădăcina attach_file 5 exemple
    exemple
    • Dunărea mare și năvalnică din martie... dezrădăcinează copacii de pe țărm. DUMITRIU, N. 135.
      surse: DLRLC
    • Au dezrădăcinat păpurișul, au ridicat mîlul în sus pe costișe, către bătătura bordeiului, și au adus în albia mlaștinii pămînt negru. GALAN, Z. R. 43.
      surse: DLRLC
    • Parcă-i vedeam cum tremură și se adună unul lîngă altul mărăcinii dezrădăcinați și dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 78.
      surse: DLRLC
    • prin analogie Mă dusei și, dezrădăcinînd în munte o stîncă uriașă ce-mi căzu la îndemînă, o răsturnai peste capătul priponului ieșit afară din pămînt. HOGAȘ, M. N. 182.
      surse: DLRLC
    • figurat O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat. CARAGIALE, M. 42.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: stârpi attach_file 2 exemple
    exemple
    • [Antioh Cantemir] socoti că cel mai sigur mijloc de a dezrădăcina oarecare prejudețe era de a le arăta cît sînt ele de ridicole și că rușinea va isprăvi mai lesne aceea ce nu putea săvîrși dreapta judecată. NEGRUZZI, S. II 146.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Greu... se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi. CARAGIALE, O. II 334.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Prefix dez- + [în]rădăcina.
    surse: DEX '09