2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina.V. dezrădăcina.

DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina.V. dezrădăcina.

dezrădăcinare sf [At: DLR ms / S și: (înv) desr~ / Pl: ~nări / E: dezrădăcina] 1 Scoatere din rădăcină. 2 Extirpare. 3 Extragere. 4 (Fig) Părăsire a locului de naștere Cf dezrădăcina (4). 5 (Fig) Distrugere. 6 (Fig) Omorâre.

DEZRĂDĂCINÁRE, dezrădăcinări, s. f. Acțiunea de a dezrădăcina.

DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.; a stârpi. – Pref. dez- + [în]rădăcina.

dezrădăcina [At: CORESI, EV. 246 / S și: (înv) desr~ / Pzi: ~nez / E: dez + rădăcina] 1 vt (C.i. arbori, plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot. 2 vt (Fig, pan) A extirpa. 3 vt A extrage. 4 vr (Fig) A părăsi locul de naștere, mediul natural pentru a se muta în altă parte, într-o ambianță la care nu se poate adapta. 5 vt (Fig; c.i. idei, păreri, deprinderi, credințe etc.) A face să dispară cu desăvârșire Si: a nimici, a desființa, a stârpi. 6 vt (Înv; c.i. oameni) A distruge. 7 vt (Înv) A omorî.

DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A face să dispară cu desăvârșire o idee, o deprindere (rea); a stârpi. – Dez- + rădăcină.

DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la copaci sau la plante) A scoate din pămînt (cu rădăcini cu tot). Dunărea mare și năvalnică din martie... dezrădăcinează copacii de pe țărm. DUMITRIU, N. 135. Au dezrădăcinat păpurișul, au ridicat mîlul în sus pe costișe, către bătătura bordeiului, și au adus în albia mlaștinii pămînt negru. GALAN, Z. R. 43. Parcă-i vedeam cum tremură și se adună unul lîngă altul mărăcinii dezrădăcinați și dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 78. ◊ (Prin analogie) Mă dusei și, dezrădăcinînd în munte o stîncă uriașă ce-mi căzu la îndemînă, o răsturnai peste capătul priponului ieșit afară din pămînt. HOGAȘ, M. N. 182. ◊ Fig. O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat. CARAGIALE, M. 42. 2. Fig. (Cu privire la idei, convingeri, deprinderi) A face să dispară cu desăvîrșire; a stîrpi. [Antioh Cantemir] socoti că cel mai sigur mijloc de a dezrădăcina oarecare prejudețe era de a le arăta cît sînt ele de ridicole și că rușinea va isprăvi mai lesne aceea ce nu putea săvîrși dreapta judecată. NEGRUZZI, S. II 146. ◊ Refl. Greu... se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi. CARAGIALE, O. II 334.

A DEZRĂDĂCINÁ ~éz tranz. 1) (copaci, plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot. 2) fig. (idei, deprinderi etc.) A face să nu mai existe; a distruge complet; a stârpi; a extirpa; a extermina. /dez- + rădăcină

dezrădăcinéz v. tr. Scot din rădăcină: a desrădăcina un copac. Fig. Scot, stîrpesc: a desrădăcina vițiu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinắrii; pl. dezrădăcinắri

dezrădăcináre s. f., g.-d. art. dezrădăcinării; pl. dezrădăcinări

dezrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 dezrădăcineáză

dezrădăciná vb., ind. prez. 1 sg. dezrădăcinéz, 3 sg. și pl. dezrădăcineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZRĂDĂCINÁRE s. (livr.) eradicare. (~ unui copac.)

DEZRĂDĂCINARE s. (livr.) eradicare. (~ unui copac.)

DEZRĂDĂCINÁ vb. (livr.) a eradica. (A ~ un arbore.)

DEZRĂDĂCINA vb. (livr.) a eradica. (A ~ un arbore.)

A dezrădăcina ≠ a înrădăcina

Intrare: dezrădăcinare
dezrădăcinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezrădăcinare
  • dezrădăcinarea
plural
  • dezrădăcinări
  • dezrădăcinările
genitiv-dativ singular
  • dezrădăcinări
  • dezrădăcinării
plural
  • dezrădăcinări
  • dezrădăcinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezrădăcina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezrădăcina
  • dezrădăcinare
  • dezrădăcinat
  • dezrădăcinatu‑
  • dezrădăcinând
  • dezrădăcinându‑
singular plural
  • dezrădăcinea
  • dezrădăcinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezrădăcinez
(să)
  • dezrădăcinez
  • dezrădăcinam
  • dezrădăcinai
  • dezrădăcinasem
a II-a (tu)
  • dezrădăcinezi
(să)
  • dezrădăcinezi
  • dezrădăcinai
  • dezrădăcinași
  • dezrădăcinaseși
a III-a (el, ea)
  • dezrădăcinea
(să)
  • dezrădăcineze
  • dezrădăcina
  • dezrădăcină
  • dezrădăcinase
plural I (noi)
  • dezrădăcinăm
(să)
  • dezrădăcinăm
  • dezrădăcinam
  • dezrădăcinarăm
  • dezrădăcinaserăm
  • dezrădăcinasem
a II-a (voi)
  • dezrădăcinați
(să)
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinați
  • dezrădăcinarăți
  • dezrădăcinaserăți
  • dezrădăcinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezrădăcinea
(să)
  • dezrădăcineze
  • dezrădăcinau
  • dezrădăcina
  • dezrădăcinaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: IVO-III
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desrădăcina
  • desrădăcinare
  • desrădăcinat
  • desrădăcinatu‑
  • desrădăcinând
  • desrădăcinându‑
singular plural
  • desrădăcinea
  • desrădăcinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desrădăcinez
(să)
  • desrădăcinez
  • desrădăcinam
  • desrădăcinai
  • desrădăcinasem
a II-a (tu)
  • desrădăcinezi
(să)
  • desrădăcinezi
  • desrădăcinai
  • desrădăcinași
  • desrădăcinaseși
a III-a (el, ea)
  • desrădăcinea
(să)
  • desrădăcineze
  • desrădăcina
  • desrădăcină
  • desrădăcinase
plural I (noi)
  • desrădăcinăm
(să)
  • desrădăcinăm
  • desrădăcinam
  • desrădăcinarăm
  • desrădăcinaserăm
  • desrădăcinasem
a II-a (voi)
  • desrădăcinați
(să)
  • desrădăcinați
  • desrădăcinați
  • desrădăcinarăți
  • desrădăcinaserăți
  • desrădăcinaseți
a III-a (ei, ele)
  • desrădăcinea
(să)
  • desrădăcineze
  • desrădăcinau
  • desrădăcina
  • desrădăcinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezrădăcinare

  • 1. Acțiunea de a dezrădăcina.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: eradicare

etimologie:

  • vezi dezrădăcina
    surse: DEX '98 DEX '09

dezrădăcina desrădăcina

  • 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: eradica antonime: înrădăcina 5 exemple
    exemple
    • Dunărea mare și năvalnică din martie... dezrădăcinează copacii de pe țărm. DUMITRIU, N. 135.
      surse: DLRLC
    • Au dezrădăcinat păpurișul, au ridicat mîlul în sus pe costișe, către bătătura bordeiului, și au adus în albia mlaștinii pămînt negru. GALAN, Z. R. 43.
      surse: DLRLC
    • Parcă-i vedeam cum tremură și se adună unul lîngă altul mărăcinii dezrădăcinați și dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 78.
      surse: DLRLC
    • prin analogie Mă dusei și, dezrădăcinînd în munte o stîncă uriașă ce-mi căzu la îndemînă, o răsturnai peste capătul priponului ieșit afară din pămînt. HOGAȘ, M. N. 182.
      surse: DLRLC
    • figurat O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat. CARAGIALE, M. 42.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat A determina dispariția unei idei, a unei deprinderi etc.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: stârpi 2 exemple
    exemple
    • [Antioh Cantemir] socoti că cel mai sigur mijloc de a dezrădăcina oarecare prejudețe era de a le arăta cît sînt ele de ridicole și că rușinea va isprăvi mai lesne aceea ce nu putea săvîrși dreapta judecată. NEGRUZZI, S. II 146.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Greu... se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi. CARAGIALE, O. II 334.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Prefix dez- + [în]rădăcina.
    surse: DEX '09