13 definiții pentru deznodământ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).

DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).

deznodămấnt sn [At: CALENDARIU (1794), 37/2 / S și: (înv) desn~ / Pl: ~uri / E: deznoda + -(ă)mânt (după fr dénouement)] 1 (Rar) Deznodare (1). 2 Soluție (de obicei tragică) a unei situații, a unei încurcături, a unui conflict etc. Si: sfârșit. 3 (Spc) Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția conflictului. 4 (Fig; îs) ~ tragic sau fatal Moarte.

DEZNODĂMÂNT s.n. Sfârșit; dezlegare, soluție. ♦ Parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. [< deznoda, după fr. dénouement].

DEZNODĂMẤNT s. n. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție. ◊ parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. (după fr. dénouement)

DEZNODĂMÂNT ~ínte n. 1) Mod de soluționare a unei situații încurcate, a unui conflict. 2) lit. Parte finală a unei opere (literare, epice sau dramatice), care soluționează intriga. ~ tragic. /a deznoda + suf. ~amânt

DEZNODĂMÎ́NT, deznodăminte, s. n. Ceea ce constituie un sfîrșit, aducînd soluționarea unei situații încurcate; sfîrșit, dezlegare, soluție; (în special) parte finală care aduce o soluție situației complicate înfățișate într-o narațiune sau în intriga unei acțiuni dramatice. Nu văd de loc un deznodămînt acestei povești [de dragoste]. SADOVEANU, Z. C. 294. În clipa în care... [Hamlet] ajunge la certitudinea vinovăției unchiului său, drama în conștiință s-a încheiat și începe deznodămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 506.

desnodământ n. modul de a desnoda, de a pune capăt unei intrigi, unei acțiuni dramatice.

deznodămî́nt n., pl. inte. Deznodarea, descurcarea, terminarea (uneĭ afacerĭ, uneĭ drame ș.a.): deznodămîntu afaceriĭ a fost pedepsirea vinovaților.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte

deznodământ s. n., pl. deznodămínte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZNODĂMÂNT s. 1. epilog, final, încheiere, sfârșit, (livr.) fine. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfârșit, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.)

DEZNODĂMÎNT s. 1. sfîrșit. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfîrșit, soarlă. (~ bătăliei s-a decis.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEZNODĂMÎNT (de la a deznoda + suf. -(ă)mînt; cf.fr. dénouement) Termen folosit pentru sfîrșitul acțiunii unei opere literare, epice sau dramatice. În opoziție cu ascendența gradată a acțiunii, deznodămîntul are un mers brusc, descendent. El poate fi neprevăzut, previzibil, logic, absurd, fericit etc. Esteticienii însă îl deosebesc în natural, în sensul că el trebuie sa apară ca o consecință logică a faptelor prezentate anterior (deznodămîntul din nuvela O făclie de Paști de I.L. Caragiale; din balada El-Zorab de G. Coșbuc; din drama Apus de soare de B.Șt. Delavrancea etc.), artificial, ca, de exemplu, deznodămîntul în maniera deus ex machina (v.) folosit uneori în tragedia antică. Decurgînd logic din acțiune, ca o cădere bruscă după culminație, deznodămîntul proiectează asupra faptelor povestite sau reprezentate scenic o anumită lumină, care le clarifică semnificația. De asemenea, fiind conform cu comportamentul și firea personajelor, în trăirea lor dramatică, el rezolvă și destinul acestora. Uneori, în epică, deznodămîntul lipsește, limitat la simpla sugestie, iar în unele opere el precede acțiunea, accentul căzînd pe desfășurarea acesteia. Ex.: de deznodămînt: „Tovarășul se sui în pat, luă candela de la icoană, să caute lumînarea printre lucrurile risipite pe jos. O găsi și o aprinse. Cum îi dete lumina în ochi, Stavrache începu să cînte popește. Ce-i de făcut? zise tovarășul cu groază. N-am noroc! răspunse fratele. Zdrobit de luptă și de gînduri, omul se așeză încet pe pat și privi lung asupra celui țintuit jos, care cînta înainte, legănîndu-și încet capul, pe mersul cîntecului, cînd într-o parte, cînd într-alta.” (I.L. CARAGIALE, În vreme de război) ...Stă pașa beat, cu ochi topiți, Se trag spahii-ncremeniți, Și-arabul, în genunchi plecat, Sărută sîngele-nchegat Pe ochii-nțepeniți. Se-ntoarce-apoi cu ochi păgîni Și-aruncă fierul crunt din mîini; „Te-or răzbuna copiii mei! Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîini!” (G. GOȘBUC, El-Zorab)

Intrare: deznodământ
deznodământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deznodământ
  • deznodământul
  • deznodământu‑
plural
  • deznodăminte
  • deznodămintele
genitiv-dativ singular
  • deznodământ
  • deznodământului
plural
  • deznodăminte
  • deznodămintelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deznodământ

  • 1. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc.
    exemple
    • Nu văd de loc un deznodămînt acestei povești [de dragoste]. SADOVEANU, Z. C. 294.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • În clipa în care... [Hamlet] ajunge la certitudinea vinovăției unchiului său, drama în conștiință s-a încheiat și începe deznodămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 506.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Deznoda + sufix -ământ
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • după limba franceză dénouement
    surse: DEX '98 DEX '09