13 definiții pentru deznodământ

deznodămấnt sn [At: CALENDARIU (1794), 37/2 / S și: (înv) desn~ / Pl: ~uri / E: deznoda + -(ă)mânt (după fr dénouement)] 1 (Rar) Deznodare (1). 2 Soluție (de obicei tragică) a unei situații, a unei încurcături, a unui conflict etc. Si: sfârșit. 3 (Spc) Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția conflictului. 4 (Fig; îs) ~ tragic sau fatal Moarte.

DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).

DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).

deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte

deznodământ s. n., pl. deznodămínte

DEZNODĂMÂNT s. 1. epilog, final, încheiere, sfârșit, (livr.) fine. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfârșit, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.)

DEZNODĂMÂNT s.n. Sfârșit; dezlegare, soluție. ♦ Parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. [< deznoda, după fr. dénouement].

DEZNODĂMẤNT s. n. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție. ◊ parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. (după fr. dénouement)

DEZNODĂMÂNT ~ínte n. 1) Mod de soluționare a unei situații încurcate, a unui conflict. 2) lit. Parte finală a unei opere (literare, epice sau dramatice), care soluționează intriga. ~ tragic. /a deznoda + suf. ~amânt

DEZNODĂMÎ́NT, deznodăminte, s. n. Ceea ce constituie un sfîrșit, aducînd soluționarea unei situații încurcate; sfîrșit, dezlegare, soluție; (în special) parte finală care aduce o soluție situației complicate înfățișate într-o narațiune sau în intriga unei acțiuni dramatice. Nu văd de loc un deznodămînt acestei povești [de dragoste]. SADOVEANU, Z. C. 294. În clipa în care... [Hamlet] ajunge la certitudinea vinovăției unchiului său, drama în conștiință s-a încheiat și începe deznodămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 506.

desnodământ n. modul de a desnoda, de a pune capăt unei intrigi, unei acțiuni dramatice.

deznodămî́nt n., pl. inte. Deznodarea, descurcarea, terminarea (uneĭ afacerĭ, uneĭ drame ș.a.): deznodămîntu afaceriĭ a fost pedepsirea vinovaților.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZNODĂMÎ́NT s. 1. sfîrșit. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfîrșit, soarlă. (~ bătăliei s-a decis.)

Intrare: deznodământ
deznodământ substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deznodământ deznodământul
plural deznodăminte deznodămintele
genitiv-dativ singular deznodământ deznodământului
plural deznodăminte deznodămintelor
vocativ singular
plural