2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dezlocuire sf [At: LTR2 / Pl: ~ri / E: dezlocui] Scoatere a unei cantități de fluid egale cu volumul unui corp solid sau lichid cufundat în acel fluid Cf dezlocui.

DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Pref. dez- + [în]locui.

dezlocui vt [At: CIȘMAN, FIZ. I, 260 / Pzi: 3 ~éște / E: dez- + (în)locui] (Subiectul este un corp solid sau lichid; c.i. fluide) A scoate din spațiul în care se află, înlocuindu-l.

DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul sau din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Dez- + [în]locui.

A DEZLOCUÍ ~iésc tranz. fiz. (lichide) A scoate de la locul pe care îl ocupă fiind înlocuit de un corp solid. /dez- + a [în]locui


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*dezlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezlocuiésc, imperf. 3 sg. dezlocuiá; conj. prez. 3 să dezlocuiáscă

dezlocuí vb., ind. prez.3 sg. dezlocuiéște


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZLOCUÍRE s. (FIZ.) dislocare.

DEZLOCUÍ vb. (FIZ.) a disloca. (A ~ un lichid.)

Intrare: dezlocuire
dezlocuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezlocuire
  • dezlocuirea
plural
  • dezlocuiri
  • dezlocuirile
genitiv-dativ singular
  • dezlocuiri
  • dezlocuirii
plural
  • dezlocuiri
  • dezlocuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezlocui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezlocui
  • dezlocuire
  • dezlocuit
  • dezlocuitu‑
  • dezlocuind
  • dezlocuindu‑
singular plural
  • dezlocuiește
  • dezlocuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezlocuiesc
(să)
  • dezlocuiesc
  • dezlocuiam
  • dezlocuii
  • dezlocuisem
a II-a (tu)
  • dezlocuiești
(să)
  • dezlocuiești
  • dezlocuiai
  • dezlocuiși
  • dezlocuiseși
a III-a (el, ea)
  • dezlocuiește
(să)
  • dezlocuiască
  • dezlocuia
  • dezlocui
  • dezlocuise
plural I (noi)
  • dezlocuim
(să)
  • dezlocuim
  • dezlocuiam
  • dezlocuirăm
  • dezlocuiserăm
  • dezlocuisem
a II-a (voi)
  • dezlocuiți
(să)
  • dezlocuiți
  • dezlocuiați
  • dezlocuirăți
  • dezlocuiserăți
  • dezlocuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dezlocuiesc
(să)
  • dezlocuiască
  • dezlocuiau
  • dezlocui
  • dezlocuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezlocuire

etimologie:

dezlocui

  • 1. fizică (Despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul său din fluidul în care a fost introdus.
    surse: DEX '09 sinonime: disloca

etimologie:

  • Prefix dez- + [în]locui.
    surse: DEX '09