8 definiții pentru dezlegător

dezlegătór, ~oáre [At: VARLAAM, C. 206 / S și: (înv) desl~ / Pl: ~i, ~oáre / E: dezlega + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care dezleagă (1). 3-4 smf, a (În concepțiile religioase) (Persoană) care dezleagă (21). 5-6 smf, a (Persoană) care clarifică. 7-8 smf, a (Pan) (Persoană) care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. distractive. 9-10 sn, a (Mat; înv) (Număr) care rezultă dintr-o împărțire.

DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător.

DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător.

DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă sau descifrează enigme, jocuri etc. Dezlegătorii jocurilor vor fi premiați.

dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri

dezlegătór s. m., pl. dezlegătóri

dezlegătoáre s. f., g.-d. art. dezlegătoárei; pl. dezlegătoáre

dezlegătoáre s. f., g.-d. art. dezlegătoárei; pl. dezlegătoáre

Intrare: dezlegător
dezlegător substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezlegător dezlegătorul
plural dezlegători dezlegătorii
genitiv-dativ singular dezlegător dezlegătorului
plural dezlegători dezlegătorilor
vocativ singular
plural