14 definiții pentru deziluziona

deziluzioná vtr [At: FILIMON, O. II, 341 / V: (îvr) ~iuná (S și: desilusiuna) / S și: desilusi~, desi~ / P: ~zi-o~ / Pzi: ~néz / E: fr désillusionner] 1 A face să-și piardă iluziile. 2 A produce (cuiva) o deziluzie Si: a dezamăgi, a decepționa, (fam) a dezumfla.

DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner.

DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. désillusionner.

DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie; a face (pe cineva) să-și piardă iluziile; a decepționa, a dezamăgi. Maro însă din prima zi îi deziluzionase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 65. – Pronunțat: -zi-o-.

!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză

deziluzioná vb. (sil. -zi-o-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. deziluzionéz, 3 sg. și pl. deziluzioneáză

DEZILUZIONÁ vb. v. dezamăgi.

DEZILUZIONÁ vb. I. tr. A înșela iluziile cuiva; a dezamăgi. [Pron. -zi-o-. / < fr. désillusionner].

DEZILUZIONÁ vb. tr. a face pe cineva să-și piardă iluziile; a dezamăgi, a decepționa. (< fr. désillusionner)

A SE DEZILUZIONÁ mă ~éz intranz. A cădea în deziluzie; a ajunge în stare de deziluzie; a se dezamăgi; a se decepționa. [Sil. -zi-o-] /<fr. désillusioner

A DEZILUZIONÁ ~éz tranz. A face să se deziluzioneze; a dezamăgi; a decepționa. [Sil. -zi-o-] /<fr. désillusioner

deziluzionà v. a face să înceteze iluziunile.

* deziluzionéz v. tr. (fr. désillusionner). Scot din iluziune, fac să se vadă că e maĭ pe jos de iluziune. V. dezamăgesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZILUZIONÁ vb. a decepționa, a dezamăgi, (fam. fig.) a dezumfla. (M-ai ~ crunt.)

Intrare: deziluziona
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deziluziona deziluzionare deziluzionat deziluzionând singular plural
deziluzionea deziluzionați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deziluzionez (să) deziluzionez deziluzionam deziluzionai deziluzionasem
a II-a (tu) deziluzionezi (să) deziluzionezi deziluzionai deziluzionași deziluzionaseși
a III-a (el, ea) deziluzionea (să) deziluzioneze deziluziona deziluzionă deziluzionase
plural I (noi) deziluzionăm (să) deziluzionăm deziluzionam deziluzionarăm deziluzionaserăm, deziluzionasem*
a II-a (voi) deziluzionați (să) deziluzionați deziluzionați deziluzionarăți deziluzionaserăți, deziluzionaseți*
a III-a (ei, ele) deziluzionea (să) deziluzioneze deziluzionau deziluziona deziluzionaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)