2 intrări

14 definiții

dezgrădít, ~ă a [At: (a. 1646), ap. TDRG / Pl: ~íți, ~e / E: dezgrădi] (Rar) 1-2 (D. un loc) Cu gardul scos (sau stricat). 3 Desfăcut dintr-o împletitură.

DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.

DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.

DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Neîngrădit, neîmprejmuit, cu gardul scos sau stricat. Grădina, după ce era mai mică, era și dezgrădită. RETEGANUL, P. IV 69. 2. Desfăcut dintr-o împletitură, neîmpletit. Partea ascuțită a vîrșei are nuielușele dezgrădite, dar legate strîns cu o ață. ȘEZ. IV 115.

Dezgrădit ≠ împrejmuit, îngrădit

dezgrădí vt [At: (a. 1654), ap. TDRG / Pzi: ~désc / E: dez- + (în)grădi] (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc.

DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Pref. dez- + [în]grădi.

DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A scoate gardul care împrejmuia un loc, a lăsa (un loc) fără îngrăditură. – Dez- + [în]grădi.

DEZGRĂDÍ, dezgrădesc, vb. IV. Tranz. A scoate împrejmuirea unui loc, a lăsa un loc fără îngrăditură.

dezgrădí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 dezgrădeáscă

dezgrădí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgrădésc, imperf. 3 sg. dezgrădeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezgrădeáscă

A dezgrădi ≠ a împrejmui, a îngrădi

desgrădì v. a strica sau a ridica gardul.

dezgrădésc v. tr. (ca și îngrădesc). Stric (scot) îngrăditura.

Intrare: dezgrădi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezgrădi dezgrădire dezgrădit dezgrădind singular plural
dezgrădește dezgrădiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezgrădesc (să) dezgrădesc dezgrădeam dezgrădii dezgrădisem
a II-a (tu) dezgrădești (să) dezgrădești dezgrădeai dezgrădiși dezgrădiseși
a III-a (el, ea) dezgrădește (să) dezgrădească dezgrădea dezgrădi dezgrădise
plural I (noi) dezgrădim (să) dezgrădim dezgrădeam dezgrădirăm dezgrădiserăm, dezgrădisem*
a II-a (voi) dezgrădiți (să) dezgrădiți dezgrădeați dezgrădirăți dezgrădiserăți, dezgrădiseți*
a III-a (ei, ele) dezgrădesc (să) dezgrădească dezgrădeau dezgrădi dezgrădiseră
Intrare: dezgrădit
dezgrădit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezgrădit dezgrăditul dezgrădi dezgrădita
plural dezgrădiți dezgrădiții dezgrădite dezgrăditele
genitiv-dativ singular dezgrădit dezgrăditului dezgrădite dezgrăditei
plural dezgrădiți dezgrădiților dezgrădite dezgrăditelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)