6 definiții pentru deszăvorî

deszăvorî́ vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~rắsc / E: des- + zăvorî] Înv) 1 (C. i. o ușă, o poartă) A deschide prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. 2 (C. i. un zăvor) A debloca.

DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî.

DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des1- + zăvorî.

DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la uși sau la încăperi încuiate) A deschide dînd la o parte zăvorul. Șapte ziduri că sărea, Porțile Că descuia, Curțile Deszăvora, Postavurile lua. TEODORESCU, P. P. 654.

deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất

deszăvorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorăsc, imperf. 3 sg. deszăvorá; conj. prez. 3 sg. și pl. deszăvoráscă

Intrare: deszăvorî

Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deszăvorî deszăvorâre deszăvorât deszăvorând singular plural
deszăvorăște, deszăvoraște* deszăvorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deszăvorăsc (să) deszăvorăsc deszăvoram deszăvorâi deszăvorâsem
a II-a (tu) deszăvorăști (să) deszăvorăști deszăvorai deszăvorâși deszăvorâseși
a III-a (el, ea) deszăvorăște, deszăvoraște* (să) deszăvorască deszăvora deszăvorî deszăvorâse
plural I (noi) deszăvorâm (să) deszăvorâm deszăvoram deszăvorârăm deszăvorâserăm, deszăvorâsem*
a II-a (voi) deszăvorâți (să) deszăvorâți deszăvorați deszăvorârăți deszăvorâserăți, deszăvorâseți*
a III-a (ei, ele) deszăvorăsc (să) deszăvorască deszăvorau deszăvorâ deszăvorâseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)