2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî.V. deszăvorî.

DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî.V. deszăvorî.

deszăvorâre sf [At: LTR2 / Pl: ~ri / E: deszăvorî] (Înv) 1 Deschidere a unei uși, a unei porți prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. 2 Deblocare a unui zăvor.

DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî.

deszăvorî́ vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~rắsc / E: des- + zăvorî] Înv) 1 (C.i. o ușă, o poartă) A deschide prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. 2 (C.i. un zăvor) A debloca.

DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des1- + zăvorî.

DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la uși sau la încăperi încuiate) A deschide dînd la o parte zăvorul. Șapte ziduri că sărea, Porțile Că descuia, Curțile Deszăvora, Postavurile lua. TEODORESCU, P. P. 654.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri

deszăvorâre s. f., g.-d. art. deszăvorârii; pl. deszăvorâri

deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất

deszăvorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorăsc, imperf. 3 sg. deszăvorá; conj. prez. 3 sg. și pl. deszăvoráscă

Intrare: deszăvorâre
deszăvorâre substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deszăvorâre
  • deszăvorârea
plural
  • deszăvorâri
  • deszăvorârile
genitiv-dativ singular
  • deszăvorâri
  • deszăvorârii
plural
  • deszăvorâri
  • deszăvorârilor
vocativ singular
plural
Intrare: deszăvorî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deszăvorî
  • deszăvorâre
  • deszăvorât
  • deszăvorâtu‑
  • deszăvorând
  • deszăvorându‑
singular plural
  • deszăvorăște
  • deszăvoraște
  • deszăvorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deszăvorăsc
(să)
  • deszăvorăsc
  • deszăvoram
  • deszăvorâi
  • deszăvorâsem
a II-a (tu)
  • deszăvorăști
(să)
  • deszăvorăști
  • deszăvorai
  • deszăvorâși
  • deszăvorâseși
a III-a (el, ea)
  • deszăvorăște
  • deszăvoraște
(să)
  • deszăvorască
  • deszăvora
  • deszăvorî
  • deszăvorâse
plural I (noi)
  • deszăvorâm
(să)
  • deszăvorâm
  • deszăvoram
  • deszăvorârăm
  • deszăvorâserăm
  • deszăvorâsem
a II-a (voi)
  • deszăvorâți
(să)
  • deszăvorâți
  • deszăvorați
  • deszăvorârăți
  • deszăvorâserăți
  • deszăvorâseți
a III-a (ei, ele)
  • deszăvorăsc
(să)
  • deszăvorască
  • deszăvorau
  • deszăvorâ
  • deszăvorâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deszăvorâre

  • 1. Acțiunea de a deszăvorî.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi deszăvorî
    surse: DEX '98 DEX '09

deszăvorî

  • 1. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Șapte ziduri că sărea, Porțile Că descuia, Curțile Deszăvora, Postavurile lua. TEODORESCU, P. P. 654.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Prefix des- + zăvorî.
    surse: DEX '09