destindere sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: destinde] 1 (Ccr) Întindere pe o suprafață vastă de pământ Si: destins¹ (1). 2 (Îdt) Desfășurare prin deschidere, întindere, răsfirare etc. Si: destins¹ (2). 3 Ieșire dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziție ghemuită Si: destins¹ (3), întindere, îndreptare, relaxare. 4 (Fig) Încetare a unei stări de tensiune nervoasă, de surescitare Si: calm, calmare, destins¹ (4), liniștire, relaxare. 5 (Pex) Ieșire din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: destins¹ (5), odihnă, pace, recreare¹, relaxare, repaus, tihnă. 6 (Fig) Deconectare. 7 (Fiz) Creștere a volumului specific al unui fluid, însoțită de scăderea presiunii Si: detentă, expansiune. 8 Ieșire din starea de încordare a unei coarde, a unui arc etc. Si: destins¹ (7), destrunare (1).

deștingere sf vz destindere

DESTINDERE s. f. Faptul de a (se) destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare. Andrei... are o încleștare... și pe urmă o destindere de resort. CAMIL PETRESCU, T. I 160. Fana a suspinat ușurată, cu trupul tot în destindere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 253. ♦ Fig. Încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de spirit încordate; liniștire. Popoarele consideră că ar fi o crimă față de omenire dacă semnele de destindere a atmosferei internaționale ar ceda locul unei noi intensificări a încordării. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2737. Șoimaru avu o clipă de destindere din încordarea și durerea lui. SADOVEANU, O. VII 65. Danton nu spune o vorbă, are ca o largă destindere sufletească, pe urmă îl privește cu ochi fericiți. CAMIL PETRESCU, T. II 470.

DESTINDERE s.f. 1. Faptul de a (se) destinde; relaxare. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. 3. (Fig.) Încetare a unei tensiuni nervoase; liniștire. ♦ (Polit.) Slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. [< destinde].

DESTINDERE s. f. 1. faptul de a se destinde; relaxare. ◊ (fig.) încetare a unei tensiuni nervoase, de surescitare; liniștire. 2. slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. 3. (fiz.) expansiune. (< destinde)

DESTINDERE ~i f. 1) v. A DESTINDE și A SE DESTINDE. 2) Slăbire și înlăturare treptată a tensiunii unor relații internaționale. [G.-D. destinderii] /v. a (se) destinde

destindere s. f., g.-d. art. destinderii; pl. destinderi

destindere s. f., g.-d. art. destinderii; pl. destinderi

destindere s. f., g.-d. art. destinderii; pl. destinderi

deștinge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).

DESTINDERE s. 1. relaxare, slăbire. (~ unui arc.) 2. lărgire, slăbire, (pop.) slobozire. (~ legăturii care îl strângea.) 3. relaxare, respirare. 4. v. detentă. 5. (FON.) recursie, relaxare.

DESTINDERE s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, repaus, recreare, tihnă.

DEȘTINDE vb. v. coborî, descinde, scoborî.

destindere s. v. ASTÎMPĂR. CALM. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. REPAUS. RECREARE. TIHNĂ.

DESTINDERE s. 1. relaxare, slăbire. (~ unui arc.) 2. lărgire, slăbire, (pop.) slobozire. (~ legăturii care il strîngea.) 3. (FIZ.) detentă, dilatare, expansiune. (~ unui gaz.) 4. (FON.) recursie, relaxare.

Destindere ≠ încordare, tensiune