7 definiții pentru despărțământ

despărțămấnt sn [At: RUS, I. I, 197/15 / V: ~țim~ / Pl: ~mínte și (înv) ~uri / E: despărți + -ământ] (Înv) 1-5 Despărțire (10-14). 6 Detașament militar Si: (înv) despărțitură (60). 7 (Blg) Diviziune a regnului vegetal sau animal. 8 (Rar) Parte. 9 Loc izolat. 10 (Reg) Sept.

DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département).

DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département).

despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte

despărțământ s. n., pl. despărțămínte

DESPĂRȚĂMÎ́NT, despărțăminte, s. n. (Învechit) Despărțitură; secție. V. departament. (Atestat în forma despărțimînt) La cimitirul cel nou din Piscul Voevodesei... acum există mai multe despărțiminte pentru morții care în viață au rătăcit pe căile diverselor schisme ale bisericii. C. PETRESCU, A. 464. – Variantă: despărțimî́nt s. n.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

despărțămấnt, despărțăminte, s.n. – (înv.) Departament, diviziune. – Din despărți (< lat. *dispartire) + suf. -ământ (după fr. département) (DEX, MDA).

Intrare: despărțământ
despărțământ substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despărțământ despărțământul
plural despărțăminte despărțămintele
genitiv-dativ singular despărțământ despărțământului
plural despărțăminte despărțămintelor
vocativ singular
plural