2 intrări

12 definiții

desistát2, ~ă a [At: MDA ms / V: dezi~ / Pl: ~áți, ~e / E: desista] 1 (Jur) Care a renuntat la o acțiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică. 2 Care s-a abținut. 3 Care s-a lăsat de ceva.

desistát1 sn [At: MDA ms / V: (rar) dezi~ / Pl: ~uri / E: desista] 1-2 Desistare (1-2). 3 Abținere.

desistá [At: PONTBRIANT, D. / V: dezi~ / Pzi: ~téz / E: fr désister] 1 vt (Jur) A renunța la o acțiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică. 2-3 vtr A (se) abține. 4-5 vtr A (se) lăsa de...

DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister.

DESISTÁ, desistez, vb. I. Tranz. (Jur.) A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. – Din fr. désister.

desistá (a ~) vb., ind. prez. 3 desisteáză

desistá vb., ind. prez. 1 sg. desistéz, 3 sg. și pl. desisteáză

DESISTÁ vb. (JUR.) a renunța. (~ la o pretenție.)

DESISTÁ vb. I. refl. A se lăsa de, a renunța (la ceva). [P.i. -ez și desíst. / < fr. désister].

DESISTÁ vb. refl. 1. (jur.) a renunța la o acțiune, la urmărirea în justiție. ◊ a abandona săvârșirea unei infracțiuni. 2. a-și retrage candidatura înainte de alegeri. (< fr. désister)

dezistà v. a renunța la ceva, a se lăsa de.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESISTÁ vb. (JUR.) a renunța. (~ la o pretenție.)

Intrare: desista
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desista desistare desistat desistând singular plural
desistea desistați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desistez (să) desistez desistam desistai desistasem
a II-a (tu) desistezi (să) desistezi desistai desistași desistaseși
a III-a (el, ea) desistea (să) desisteze desista desistă desistase
plural I (noi) desistăm (să) desistăm desistam desistarăm desistaserăm, desistasem*
a II-a (voi) desistați (să) desistați desistați desistarăți desistaserăți, desistaseți*
a III-a (ei, ele) desistea (să) desisteze desistau desista desistaseră
Intrare: desistat
desistat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desistat desistatul desista desistata
plural desistați desistații desistate desistatele
genitiv-dativ singular desistat desistatului desistate desistatei
plural desistați desistaților desistate desistatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)