15 definiții pentru desfigura defigura


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.

desfigura [At: PLEȘOIANU, I, III, 116/24 / V: (înv) def~ / Pzi: ~rez / E: fr défigurer] 1-2 vtr (D. fața, forma sau înfățișarea cuiva) (A face să devină sau) a deveni de nerecunoscut, urâtă, deformată (prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc.) Si: a poci, a schimonosi, a sluți. 3-4 vtr (D. forma, aspectul inițial al lucrurilor) A (se) face de nerecunoscut Si: a (se) poci, a (se) urâți. 5-6 vtr (D. limbă și limbaj) A (se) denatura. 7 vt (C.i. notițe, însemnări) A șterge din registru.

DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.

DESFIGURÁ, desfigurez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A strica fața, figura, forma, înfățișarea firească, urîțind-o; a poci, a sluți. Dacă mă lovea, nu știu ce s-ar fi putut întîmpla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. CAMIL PETRESCU, U. N. 93. Sultana și Domnica se repezeau la ea, s-o desfigureze cu unghiile. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38.

DESFIGURÁ vb. I. tr. A poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). [Cf. fr. défigurer].

DESFIGURÁ vb. tr. a poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). (după fr. défigurer)

A DESFIGURÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a poci. 2) (realități, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals. /<fr. défigurer

desfigurà v. 1. a strica figura, forma; 2. fig. a altera: a desfigura limba; 3. a se face urît.

*desfiguréz v. tr. (fr. défigurer). Deformez, stric figura, urîțesc. Fig. Alterez, falsific: a desfigura istoria.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

desfigurá (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigureáză

desfigurá vb., ind. prez. 1 sg. desfiguréz, 3 sg. și pl. desfigureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESFIGURÁ vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strâmba, a (se) urâți, (pop. și fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ în urma accidentului.)

DESFIGURA vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A DESFIGURA ÎN BĂTAIE a aranja mutra cuiva, a boți mutra (cuiva), a pavoaza, a rașcheta, a șifona mutra (cuiva).

Intrare: desfigura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfigura
  • desfigurare
  • desfigurat
  • desfiguratu‑
  • desfigurând
  • desfigurându‑
singular plural
  • desfigurea
  • desfigurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfigurez
(să)
  • desfigurez
  • desfiguram
  • desfigurai
  • desfigurasem
a II-a (tu)
  • desfigurezi
(să)
  • desfigurezi
  • desfigurai
  • desfigurași
  • desfiguraseși
a III-a (el, ea)
  • desfigurea
(să)
  • desfigureze
  • desfigura
  • desfigură
  • desfigurase
plural I (noi)
  • desfigurăm
(să)
  • desfigurăm
  • desfiguram
  • desfigurarăm
  • desfiguraserăm
  • desfigurasem
a II-a (voi)
  • desfigurați
(să)
  • desfigurați
  • desfigurați
  • desfigurarăți
  • desfiguraserăți
  • desfiguraseți
a III-a (ei, ele)
  • desfigurea
(să)
  • desfigureze
  • desfigurau
  • desfigura
  • desfiguraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defigura
  • defigurare
  • defigurat
  • defiguratu‑
  • defigurând
  • defigurându‑
singular plural
  • defigurea
  • defigurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defigurez
(să)
  • defigurez
  • defiguram
  • defigurai
  • defigurasem
a II-a (tu)
  • defigurezi
(să)
  • defigurezi
  • defigurai
  • defigurași
  • defiguraseși
a III-a (el, ea)
  • defigurea
(să)
  • defigureze
  • defigura
  • defigură
  • defigurase
plural I (noi)
  • defigurăm
(să)
  • defigurăm
  • defiguram
  • defigurarăm
  • defiguraserăm
  • defigurasem
a II-a (voi)
  • defigurați
(să)
  • defigurați
  • defigurați
  • defigurarăți
  • defiguraserăți
  • defiguraseți
a III-a (ei, ele)
  • defigurea
(să)
  • defigureze
  • defigurau
  • defigura
  • defiguraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

desfigura defigura

  • 1. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: poci sluți urâți attach_file 2 exemple
    exemple
    • Dacă mă lovea, nu știu ce s-ar fi putut întîmpla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. CAMIL PETRESCU, U. N. 93.
      surse: DLRLC
    • Sultana și Domnica se repezeau la ea, s-o desfigureze cu unghiile. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat (Despre realități, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals.
    surse: NODEX

etimologie: