10 definiții pentru descoperitor

descoperitór, ~oáre [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~oáre / E: descoperi + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care dezvăluie ceva. 3-4 smf, a (Persoană) care observă prima existența a ceva sau intuiește pentru prima dată exact o realitate. 5-6 smf, a (Persoană) care a găsit ceva întâmplător (sau după o căutare). 7-8 smf, a (Persoană) care elaborează, imaginează ceva nou Si: inventator.

DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor.

DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. – Descoperi + suf. -tor.

DESCOPERITÓR, -OÁRE, descoperitori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o descoperire. Descoperitorii merg, de altfel, pe dibuite, căci știința sfîrșește acolo unde născocirea începe. MACEDONSKI, O. III 74.

descoperitór s. m., pl. descoperitóri

descoperitór s. m., pl. descoperitóri

DESCOPERITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care descoperă; om care face o descoperire. /a descoperi + suf. ~tor

descoperitoáre s. f., g.-d. art. descoperitoárei; pl. descoperitoáre

descoperitoáre s. f., g.-d. art. descoperitoárei; pl. descoperitoáre

Intrare: descoperitor
descoperitor substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descoperitor descoperitorul
plural descoperitori descoperitorii
genitiv-dativ singular descoperitor descoperitorului
plural descoperitori descoperitorilor
vocativ singular
plural