2 intrări

5 definiții

descăpățináre sf vz descăpățânare

descăpăținá vt vz descăpățâna

DESCĂPĂȚINÁ vb. I v. descăpățîna.

DESCĂPĂȚÎNÁ, descăpățînez, vb. I. Tranz. (Învechit și arhaizant) A tăia, a reteza capul (cuiva); a decapita. Încă să zicem că pe stăpînul meu îl descăpățînează; se cheamă că și-a luat de o grijă și atuncea într-adevăr că s-a tămăduit de toate. SADOVEANU, F. J. 297. – Variantă: descăpățina (SADOVEANU, Z. C. 174, ALECSANDRI, P. III 345) vb. I.

DESCĂPĂȚINÁ vb. I. v. descăpățâna.

Intrare: descăpățina
descăpățina verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descăpățina descăpăținare descăpăținat descăpăținând singular plural
descăpăținea descăpăținați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descăpăținez (să) descăpăținez descăpăținam descăpăținai descăpăținasem
a II-a (tu) descăpăținezi (să) descăpăținezi descăpăținai descăpăținași descăpăținaseși
a III-a (el, ea) descăpăținea (să) descăpățineze descăpățina descăpățină descăpăținase
plural I (noi) descăpăținăm (să) descăpăținăm descăpăținam descăpăținarăm descăpăținaserăm, descăpăținasem*
a II-a (voi) descăpăținați (să) descăpăținați descăpăținați descăpăținarăți descăpăținaserăți, descăpăținaseți*
a III-a (ei, ele) descăpăținea (să) descăpățineze descăpăținau descăpățina descăpăținaseră
Intrare: descăpăținare
descăpăținare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descăpăținare descăpăținarea
plural descăpăținări descăpăținările
genitiv-dativ singular descăpăținări descăpăținării
plural descăpăținări descăpăținărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)