2 intrări

6 definiții

desțăráre sf [At: AR (1831) 272/44 / V: (înv) ~țer~, dis~, disțer~ / Pl: ~rắri / E: desțăra] (Înv) Emigrare.

DESȚĂRÁRE s. v. emigrare, emigrație, expatriere, pribegie.

desțărá vr [At: CR (1839) 912/2 / V: (înv) ~țerá, dis~, disțerá / Pzi: ~réz / E: des- + țară cf fr depayser] (Înv) A emigra.

DESȚĂRÁ vb. v. emigra, expatria, pribegi.

desțărà v. a alunga din țară, a exila: obligă pe mulți tineri a se desțăra AL. [Termen modelat după fr. dépayser].

*desțăréz v. tr. (d. țară, după a expatrĭa). Rar. Expatriez.

Intrare: desțărare
desțărare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desțărare desțărarea
plural desțărări desțărările
genitiv-dativ singular desțărări desțărării
plural desțărări desțărărilor
vocativ singular
plural
Intrare: desțăra
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desțăra desțărare desțărat desțărând singular plural
desțărea desțărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desțărez (să) desțărez desțăram desțărai desțărasem
a II-a (tu) desțărezi (să) desțărezi desțărai desțărași desțăraseși
a III-a (el, ea) desțărea (să) desțăreze desțăra desțără desțărase
plural I (noi) desțărăm (să) desțărăm desțăram desțărarăm desțăraserăm, desțărasem*
a II-a (voi) desțărați (să) desțărați desțărați desțărarăți desțăraserăți, desțăraseți*
a III-a (ei, ele) desțărea (să) desțăreze desțărau desțăra desțăraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)