3 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

derutá vtr [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: fr dérouter] 1-2 A (se) zăpăci. 3-4 A (se) dezorienta. 5-6 A (se) înșela.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să se zăpăcească încît să nu mai știe ce să facă sau pe ce drum să apuce, a face (pe cineva) să-și piardă capul, să se încurce; a dezorienta.

derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză

derutá vb., ind. prez. 1 sg. derutéz, 3 sg. și pl. deruteáză

DERUTÁ vb. v. dezorienta.

A deruta ≠ a îndrepta, a orienta

DERUTÁ vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].

DERUTÁ vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)

derutá (derutéz, derutát), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.

A DERUTÁ ~éz tranz. A face să-și piardă siguranța în modul de a acționa; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter

derútă sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 7/6 / Pl: ~te / E: fr déroute] 1 (Șfg) Stare de zăpăceală, de dezorientare. 2 (Mil; d. o trupă învinsă; îe) A merge sau a fi în ~ A se risipi, a se împrăștia, a fugi în dezordine.

derúță sf [At: DLR ms / Pl: ~țe / E: gheară + -uță] (Reg) Cârcel la vița de vie.

DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.

DERÚTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.

DERÚTĂ s. f. Dezorientare, zăpăceală.

derútă s. f., g.-d. art. derútei; pl. derúte

derútă s. f., pl. derúte

DERÚTĂ s. v. dezorientare.

Intrare: derută
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deru deruta
plural derute derutele
genitiv-dativ singular derute derutei
plural derute derutelor
vocativ singular
plural
Intrare: deruta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deruta derutare derutat derutând singular plural
derutea derutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) derutez (să) derutez derutam derutai derutasem
a II-a (tu) derutezi (să) derutezi derutai derutași derutaseși
a III-a (el, ea) derutea (să) deruteze deruta derută derutase
plural I (noi) derutăm (să) derutăm derutam derutarăm derutaserăm, derutasem*
a II-a (voi) derutați (să) derutați derutați derutarăți derutaserăți, derutaseți*
a III-a (ei, ele) derutea (să) deruteze derutau deruta derutaseră
Intrare: deruță
deruță
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)