10 definiții pentru derâdere

derấdere sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: derâde] 1 (Înv) Batjocorire. 2 (Îe) A lua în ~ A lua în râs.

DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – Pref. de- + râdere (după fr. dérision).

DERẤDERE s. f. Bătaie de joc, luare în râs; zeflemisire. – De4 + râdere (după fr. dérision).

derấdere s. f., g.-d. art. derấderii

derâdere s. f., g.-d. art. derâderii

DERÂDERE s. v. batjocură.

DERÂDERE f.: A lua (pe cineva) în ~ a lua în râs (pe cineva); a lua în bătaie de joc (pe cineva). /de + râdere

DERÎ́DERE s. f. Bătaie de joc, batjocură, luare în rîs; deriziune, zeflemisire. «Filozof» – era... epitetul de derîdere cu care îl întîmpinau colegii în cancelaria liceului. C. PETRESCU, Î. II 215. ◊ Loc. adv. (Mai ales în legătură cu verbul «a lua») În derîdere = în bătaie de joc, în zeflemea. Era murdar de funingine și rugină la nas, la ochi și pe frunte. Parcă îl mînjise cineva, în derîdere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 27.

*derî́dere f. Deriziune.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DERÎ́DERE s. batjocură, rîs, zeflemea, bătaie de joc, (livr.) deriziúne, (înv.) batjóc, batjocoritúră, (fam.) bășcă'lie. (A lua pe cineva în ~.)

Intrare: derâdere
derâdere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular derâdere derâderea
plural derâderi derâderile
genitiv-dativ singular derâderi derâderii
plural derâderi derâderilor
vocativ singular
plural