11 definiții pentru deprecație deprecațiune

deprecáție sf [At: DEX / V: (înv) ~iúne / Pl: ~ii / E: fr déprécation] Formă retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm Si: implorare.

DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. (Livr.) Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation.

DEPRECÁȚIE, deprecații, s. f. Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Var.: deprecațiúne s. f.] – Din fr. déprécation.

deprecáție (livr.) (de-pre-, -ți-e) s. f., art. deprecáția (-ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (-ți-i-)

deprecáție s. f. (sil. -pre-, -ți-e), art. deprecáția (sil. -ți-a), g.-d. art. deprecáției; pl. deprecáții, art. deprecáțiile (sil. -ți-i-)

DEPRECÁȚIE s.f. Figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm; implorare. [Gen. -iei, var. deprecațiune s.f. / cf. fr. déprécation, lat. deprecatio].

DEPRECÁȚIE s. f. figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm. (< fr. déprécation, lat. deprecatio)

DEPRECAȚIÚNE s. f. v. deprecație.

DEPRECAȚIÚNE s. f. v. deprecație.

DEPRECAȚIÚNE s.f. v. deprecație.

*deprecațiúne f. (lat. de-precátio, -ónis. V. imprecațiune). Rar. Rugăciune foarte umilă pin care cerĭ ĭertare. Ret. O figură pin care îl rogĭ umilit pe acela care vreĭ să-l înduplecĭ. – Și -áție.

Intrare: deprecație
deprecație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deprecație deprecația
plural deprecații deprecațiile
genitiv-dativ singular deprecații deprecației
plural deprecații deprecațiilor
vocativ singular
plural
deprecațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deprecațiune deprecațiunea
plural deprecațiuni deprecațiunile
genitiv-dativ singular deprecațiuni deprecațiunii
plural deprecațiuni deprecațiunilor
vocativ singular
plural