2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

deposedáre sf [At: BĂLCESCU, M. V. 302 / V: (înv) desp~ / Pl: ~dắri / E: deposeda] Lipsire a unei persoane de posesiunea unui lucru sau a unui drept Si: deposedat1.

DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda.

DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. – V. deposeda.

DEPOSEDÁRE, deposedări, s. f. Acțiunea de a deposeda. Ritmul deposedării de pămînt a țărănimii sărace și mijlocașe și de întărire a moșierimii și chiaburimii a luat un curs mai puternic în timpul crizei și după criza economică mondială din 1929-1932. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 185. O dată cu dezvoltarea producției de mărfuri se întărește deposedarea de pămînturi a țăranilor rămași încă liberi. IST. R.P.R. 283.

deposedáre s. f., g.-d. art. deposedắrii; pl. deposedắri

deposedáre s. f., g.-d. art. deposedării; pl. deposedări

DEPOSEDÁRE s. jefuire, prădare, (livr.) spoliație, spoliere, (fig.) despuiere. (~ unei persoane de bunurile sale.)

DEPOSEDÁRE s.f. Acțiunea de a deposeda și rezultatul ei. [< deposeda].

deposedá vt [At: IORGA, L. II, 206 / V: (înv) desp~ / Pzi: ~déz / E: fr déposséder] A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept.

DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder.

DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. – Din fr. déposséder.

DEPOSEDÁ, deposedez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept, a lua cuiva stăpînirea pe care o are asupra unui lucru. În 1610, țăranii din ținutul Turzii, fiind deposedați de pămînturile lor, s-au răsculat. IST. R.P.R. 229.

deposedá (a ~) vb., ind. prez. 3 deposedeáză

deposedá vb., ind. prez. 1 sg. deposedéz, 3 sg. și pl. deposedeáză

DEPOSEDÁ vb. a jefui, a prăda, (livr.) a spolia, (fig.) a despuia. (L-a ~ de tot ce-a avut.)

DEPOSEDÁ vb. I. tr. A lua cuiva posesiunea unui lucru; a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept. [< fr. déposséder].

DEPOSEDÁ vb. tr. a lipsi pe cineva de un lucru sau de un drept. (< fr. déposséder)

A DEPOSEDÁ ~éz tranz. (persoane) A lipsi de ceva; a priva. /<fr. déposséder

deposedà v. a lua cuiva posesiunea.

*deposedéz v. tr. (fr. de-posseder, d. posséder, a poseda). Scot din posesiune, despoĭ: a deposeda pe cineva de drepturĭ, de casă. Maĭ rar și desp-.

Intrare: deposeda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deposeda deposedare deposedat deposedând singular plural
deposedea deposedați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deposedez (să) deposedez deposedam deposedai deposedasem
a II-a (tu) deposedezi (să) deposedezi deposedai deposedași deposedaseși
a III-a (el, ea) deposedea (să) deposedeze deposeda deposedă deposedase
plural I (noi) deposedăm (să) deposedăm deposedam deposedarăm deposedaserăm, deposedasem*
a II-a (voi) deposedați (să) deposedați deposedați deposedarăți deposedaserăți, deposedaseți*
a III-a (ei, ele) deposedea (să) deposedeze deposedau deposeda deposedaseră
Intrare: deposedare
deposedare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deposedare deposedarea
plural deposedări deposedările
genitiv-dativ singular deposedări deposedării
plural deposedări deposedărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)