3 intrări

19 definiții

depínde vi [At: HASDEU, I. C. 16 / Pzi: depínd / E: fr dépendre, lat dependere] 1 (D. lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de... 2 A atârna de. 3 (D. persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva. 4 (Ca răspuns necesar la o întrebare) Există mai multe situații, posibilități, interpretări, în funcție de împrejurările, date.

depínge vt [At: ALECSANDRI, T. 1635 / Pzi: depíng / E: lat deping, -ere] (Lin) 1 A picta. 2 (Fig) A descrie. 3 (Prt) A încondeia.

DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns imprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea?Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dépendre, lat. dependere.

DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de..., a fi în funcție de..., a atârna de... ◊ (Ca răspuns neprecis la o întrebare) Când se termină lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, instituții, ținuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinséi, part. depíns] – Din fr. dépendre, lat. dependere.

DEPÍNDE, depínd, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. (Despre lucruri, fapte, acțiuni, atitudini) A fi legate cu necesitate de..., a fi în funcție de..., a atîrna de..., a fi în puterea cuiva. Nu se poate ca adevărul, dreptatea, fericirea popoarelor să depindă de un singur om, oricare ar fi el. CAMIL PETRESCU, B. 49. De rezultatele ce le va obține depinde viitorul familiei. REBREANU, R. I 165. ◊ (Unipersonal) Depinde mult și de capriciul soartei. REBREANU, R. II 76. ◊ (Ca răspuns neprecis la o întrebare) Cînd se poate termina lucrarea ? – Depinde ! 2. (Despre persoane, instituții, regiuni, ținuturi) A fi sub autoritatea, sub ordinele, sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. Era liber, nu datora nimănui nimic, nu depindea de nimeni. VLAHUȚĂ, O. A. III 62. – Forme gramaticale: perf. s. depinsei, part. depins.

depínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem; conj. prez. 3 depíndă; ger. depinzấnd; part. depíns

depínde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depínd, 1 pl. depíndem, perf. s. 1 sg. depinséi, 1 pl. depínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. depíndă; ger. depinzând; part. depíns

DEPÍNDE vb. 1. v. aparține. 2. (fig.) a atârna, (înv.) a spânzura. (Totul ~ de el.)

DEPÍNGE vb. v. descrie, expune, înfățișa, prezenta, reda, zugrăvi.

DEPÍNDE vb. III. intr. 1. A fi în funcție de..., a atârna de... 2. A fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. [P.i. depínd. / < fr. dépendre, it. dipendere, lat. dependere].

DEPÍNDE vb. intr. 1. a fi în funcție de... 2. a fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. (după fr. dépendre, lat. dependere)

depínde (-d, -ns), vb.1. A fi legat cu necesitate de... – 2. A fi subordonat cuiva. Fr. dépendre, probabil adaptat conjugării lui prinde, după analogia pendre-prendre-prinde.Der. (din fr.) dependent, adj.; dependență, s. f.; independent, adj.; independență, s. f.

A DEPÍNDE depínd intranz. 1) A fi în dependență; a ține. 2) A se afla în subordine; a fi subordonat. /<fr. dependre, lat. dependere

depinde v. 1. a fi sub autoritatea cuiva: servitorul depinde de stăpân; 2. a fi în puterea, la dispozițiunea cuiva: soarta mea depinde de voi; 3. a face parte din: această pădure depinde de moșie; 4. a fi consecința, a proveni: efectul depinde de cauza.

depinge v. a descrie, a reprezenta prin cuvinte: a depinge cu colori vii.

*depínd, -píns, a -pínde v. intr. (lat. de-pendére, fr. dépendre. V. a-pes, pensiune, sus-pend, com-pensez, ponderabil). Atîrn, îs în dependență, la dispozițiunea cuĭva. Țin de, fac parte din: semănătura depinde de ploaĭe, efectu depinde de cauză. V. impers. Depinde de tine să fiĭ fericit orĭ nefericit.

*depíng, -píns, a -pínge v. tr. (lat. de-pingere, a picta, a descrie. V. pictură, pigment). Rar. Fig. Descriŭ, reprezent cu vorbe. V. zugrăvesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEPÍNDE vb. 1. a aparține, a ține. (Trustul ~ de minister.) 2. a atîrna, (înv.) a spînzura. (Totul ~ de el.)

depínge vb. v. DESCRIE. EXPUNE. ÎNFĂȚIȘA. PREZENTA. REDA. ZUGRĂVI.

Intrare: depinde
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) depinde depindere depins depinzând singular plural
depinde depindeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) depind, depinz (să) depind, depinz depindeam depinsei depinsesem
a II-a (tu) depinzi (să) depinzi depindeai depinseși depinseseși
a III-a (el, ea) depinde (să) depindă, depinză depindea depinse depinsese
plural I (noi) depindem (să) depindem depindeam depinserăm depinseserăm, depinsesem*
a II-a (voi) depindeți (să) depindeți depindeați depinserăți depinseserăți, depinseseți*
a III-a (ei, ele) depind (să) depindă, depinză depindeau depinseră depinseseră
Intrare: depinge
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) depinge depingere depins depingând singular plural
depinge depingeți, depingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deping (să) deping depingeam depinsei depinsesem
a II-a (tu) depingi (să) depingi depingeai depinseși depinseseși
a III-a (el, ea) depinge (să) depingă depingea depinse depinsese
plural I (noi) depingem (să) depingem depingeam depinserăm depinseserăm, depinsesem*
a II-a (voi) depingeți (să) depingeți depingeați depinserăți depinseserăți, depinseseți*
a III-a (ei, ele) deping (să) depingă depingeau depinseră depinseseră
Intrare: depins
depins participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular depins depinsul depinsă depinsa
plural depinși depinșii depinse depinsele
genitiv-dativ singular depins depinsului depinse depinsei
plural depinși depinșilor depinse depinselor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)