demonomanie sf [At: NEGULICI / Pl: ~ii / E: fr démonomanie] Formă de nebunie care constă în credința de a fi stăpânit de demon.

DEMONOMANIE s.f. Nebunie produsă de credința de a fi stăpînit de demoni. [Gen. -iei. / < fr. démonomanie, cf. gr. daimon – demon, mania – nebunie].

DEMONOMANIE s. f. delir patologic în care bolnavul se crede stăpânit de demoni. (< fr. démonomanie)

demonomanie s. f., art. demonomania, g.-d. demonomanii, art. demonomaniei

demonomanie s. f., art. demonomania, g.-d. demonomanii, art. demonomaniei

demonomanie s. f., art. demonomania, g.-d. demonomanii, art. demonomaniei

DEMONO- „demon, diavol”. ◊ gr. daimon „zeu, ființă supranaturală” > fr. démono-, it. id., engl. id., germ. dämono- > rom. demono-. □ ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de diavoli; ~graf (v. -graf), s. m. și f., autor al unor scrieri despre demoni; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care tratează despre credințele religioase referitoare la demoni; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a demonilor; ~latru (v. -latru), adj., s. m. și f., (persoană) care adoră demonii; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul demonilor; ~manie (v. -manie), s. f., tulburare mintală care constă în credința de a fi stăpînit de forțe diabolice; sin. demonopatie; ~patie (v. -patie), s. f., demonomanie*.