2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

demís2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iși, ~e / E: demite] 1 (Îrg; d. ochi, sprâncene, brațe etc.) Lăsat în jos. 2 (Trs; fig) Care a coborât la un nivel inferior (într-o discuție, atitudine etc.). 3 Destituit2.

demís1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: demite] 1-2 (Îrg) Demitere (1-2). 3 Destituire.

demíte [At: IORGOVICI, O. 52/10 / V: (rar) di~ / Pzi: demít / E: lat demittere, fr démettre] 1 vt (Îrg; c.i. ochi, sprâncene, brațe etc.) A lăsa în jos. 2 vr (Trs; fig) A se coborî la un nivel inferior (într-o discuție, într-o atitudine etc.) 3 vt A îndepărta pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc. Si: a destitui.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. (Azi rar) A scoate, a da afară (pe cineva) dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. De mîine poți să te socotești demis. DEMETRIUS, C. 53. Sinești nu e un ministru de justiție ca Hariton, să se lase demis de o gazetă. CAMIL PETRESCU, T. I 205. – Formă gramaticală: part. demis.

DEMÍTE vb. III. tr. A forța (pe cineva) să-și dea demisia; a destitui. [P.i. demít. / < lat. demittere, cf. fr. démettre].

DEMÍTE vb. tr. a destitui. (< lat. demittere, fr. démettre)

A DEMÍTE demít tranz. (persoane) A forța să-și dea demisia. /<fr. démettre, lat. demittere

*demít și dimít, -mis, a -míte v. tr. (fr. dé-mettre, d. lat. de-mittere, a da jos, a trînti, și di-mettere, a înlătura; it. di-mittere, sp. dimitir). Destituĭ: l-a demis din funcțiune. V. refl. Renunț la o funcțiune, demisionez: a se demite din minister. Mă retrag, mă las de.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 demítă; ger. demițấnd; part. demís

demíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 sg. și pl. demítă; ger. demițând; part. demís


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEMITE vb. a destitui, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili. (L-a ~ din funcție.)

Intrare: demis
demis adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • demis
  • demisul
  • demisu‑
  • demi
  • demisa
plural
  • demiși
  • demișii
  • demise
  • demisele
genitiv-dativ singular
  • demis
  • demisului
  • demise
  • demisei
plural
  • demiși
  • demișilor
  • demise
  • demiselor
vocativ singular
plural
Intrare: demite
verb (VT623)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • demite
  • demitere
  • demis
  • demisu‑
  • demițând
  • demițându‑
singular plural
  • demite
  • demiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • demit
(să)
  • demit
  • demiteam
  • demisei
  • demisesem
a II-a (tu)
  • demiți
(să)
  • demiți
  • demiteai
  • demiseși
  • demiseseși
a III-a (el, ea)
  • demite
(să)
  • demi
  • demitea
  • demise
  • demisese
plural I (noi)
  • demitem
(să)
  • demitem
  • demiteam
  • demiserăm
  • demiseserăm
  • demisesem
a II-a (voi)
  • demiteți
(să)
  • demiteți
  • demiteați
  • demiserăți
  • demiseserăți
  • demiseseți
a III-a (ei, ele)
  • demit
(să)
  • demi
  • demiteau
  • demiseră
  • demiseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)