delira vi [At: DEX / Pzi: ~rez / E: fr délirer] 1 A fi în stare de delir (1). 2 (Fig) A vorbi mult, pătimaș (spunând lucruri utopice sub influența unui entuziasm excesiv).

DELIRA, delirez, vb. I. Intranz. A aiura. A fost o întîmplare norocoasă... că în noaptea cînd a început să delireze l-am auzit. C. PETRESCU, C. V. 205.

DELIRA vb. I. intr. A fi într-o stare de delir; a aiura. [< fr. délirer, it., lat. delirare].

DELIRA vb. intr. a fi într-o stare de delir; a aiura. (< fr. délirer, lat. delirare)

A DELIRA ~ez intranz. A vorbi fără înțeles din cauza tulburării conștiinței; a fi în delir; a aiura. /<fr. délirer, lat. delirare

delirà v. a avea delir, a aiuri.

deli-ceauș sm [At: DIONISIE, C. 210 / Pl: ~i / E: tc deli-çauş] (Înv) Caporal în armata turcească.

*deliréz v. intr. (lat. deliro, -áre, a ĭeși din brazdă, fig. a aĭura, d. lîra, brazdă). Aĭurez, îs în delir. V. bîiguĭ și greș.

delira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. delirez, 3 delirează; conj. prez. 1 sg. să delirez, 3 să delireze

delira (a ~) vb., ind. prez. 3 delirează

delira vb., ind. prez. 1 sg. delirez, 3 sg. și pl. delirează

deli (-lesc, -it), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ.

DELIRA vb. (MED.) a aiura, (înv. și reg.) a bâigui, (Olt.) a lozi. (Bolnavul ~ din cauza febrei.)

DELIRA vb. (MED.) a aiura, (înv. și reg.) a bîigui, (Olt.) a lozi. (Bolnavul ~ din cauza febrei.)