DEJUN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață; timp al zilei când se servesc acestea. – Din dejuna.

dejun sn [At: AR (1829), 61¹/17 / V: (înv) ~jene sf, ~jone sf / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: pvb dejuna] 1 (Îs) micul ~ Gustare de dimineață. 2 (Pex; îas) Timp al zilei când se servește micul dejun (1). 3 Masă de amiază Si: prânz. 4 (Ccr) Ceea ce se pregătește sau se mănâncă la dejun (4). 5 (Pex) Timp al zilei când se servește dejunul (4).

DEJUN, dejunuri, s. n. Masa de amiază; (și în sintagma micul dejun) mâncare de dimineață. – Cf. fr. déjeuner.

DEJUN, dejunuri, s. n. Gustarea de dimineață sau masa de amiază. M-a invitat să iau dejunul cu el, mîine. C. PETRESCU, C. V. 54. Primul lor dejun «acasă la ei»... îi emoționează. VLAHUȚĂ, O. A. III 132. ◊ Micul dejun = gustarea de dimineață.

DEJUN s.n. Masa de prînz, prînzul; timpul cînd se ia această masă. ◊ Micul dejun = gustarea de dimineață. [< dejuna].

DEJUN s. n. masa de prânz; prânz; timpul când se ia această masă. ♦ micul ~ = gustare de dimineață. (< dejuna)

DEJUN ~uri n. 1) Masa de la amiază; prânz. ◊ Micul ~ gustare frugală de dimineață. 2) Timp când se ia această masă. /v. a dejuna

dejun n. 1. gustare de dimineață; 2. ceea ce se mănâncă la dejun.

*dejún n., pl. urĭ (fr. déjeuné și déjeuner [după rom. ajun], d. jeúner, a ajuna, a nu mînca, d. lat. pop. disjunare, care vine d. jejunus, nemîncat, flămînd. V. ajun). Barb. Prînz. V. zacuscă.

dejena sf vz dejun

dejone s vz dejun

dejun s. n., pl. dejunuri

dejun s. n., pl. dejunuri

dejun s. n., pl. dejunuri

+mic-dejun s. n., art. micul-dejun/mic-dejunul; pl. mic-dejunuri, art. mic-dejunurile (Beau cafea la micul-dejun. Ăsta e mic-dejunul meu preferat.)

DEJUN s. v. prânz.

DEJUN s. prînz, (pop.) nămiază, prînzare, (Ban., Transilv., Maram. și Mold.) gustare. (Luăm împreună ~?)

MICUL DEJUN s. (englezism) breakfast, (înv. și pop.) prânzișor, (pop.) prânz, (reg.) prânzuț.

MICUL DEJUN s. (înv. și pop.) prînzișor, (pop.) prînz, (reg.) prînzuț.