2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dedús2, ~ă a [At: PROT.-POP., N. D. / Pl: ~úși, ~e / E: deduce] 1-2 (D. idei, principii) Stabilit prin deducție (1-2). 3 (Îvr; d. cuvinte) Derivat. 4 (Îvr) Care este urmare a unui fapt.

dedús1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) ~uri / E: deduce] 1-2 Deducție (1-2). 3 Deducere (3). 4 (Înv) Scădere. 5 (Îvr) Deducere (5).

DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție. – V. deduce.

DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre o idee, un principiu) Stabilit prin deducție. – V. deduce.

DEDÚS, -Ă, deduși, -se, adj. (Despre o idee, un principiu) Stabilit prin deducție, obținut ca o concluzie.

dedúce vt [At: IORGOVICI, O. 46 / Pzi: ~dúc / E: lat deducere] 1-2 (A deriva o judecată particulară sau) un fapt dintr-o judecată generală, dintr-un alt fapt. 3 A trage o concluzie pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 4 (Înv) A scădea. 5 (Îvr) A evolua către o anumită urmare.

DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. – Din lat. deducere. Cf. fr. déduire.

DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. déduire.

DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta mai generală sau un fapt din altul, a ajunge la o concluzie, a trage o concluzie. După ce stabili punctele cardinale, deduse că steaua strălucea deasupra apusului. GALACTION, O. I 615. Se putea deduce de la prima vedere că a mîncat dulceață. C. PETRESCU, Î. II 154.

DEDÚCE vb. III. tr. A desprinde o judecată particulară dintr-o judecată generală; a trage o concluzie (pe calea deducției). [P.i. dedúc. / < lat. deducere, cf. fr. déduire].

DEDÚCE vb. tr. a face o deducție. (< lat. deducere, după fr. déduire)

A DEDÚCE dedúc tranz. (concluzii) A desprinde prin deducție. /<lat. deducere

deduce v. 1. a scădea o sumă dintr’alta; 2. a trage o consecință dintr’un principiu.

*dedúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. de-dúcere. V. duc). Sustrag, scot o sumă dintr’alta: a deduce cheltuĭelile făcute. Conclud, trag o consecŭență: dacă tremurĭ, deduc că ți-e frig.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEDÚCE vb. (livr.) a prezuma, (înv.) a cunoaște. (Ce ~ de aici?)

DEDUCE vb. (înv.) a cunoaște. (Ce ~ de aici?)

arată toate definițiile

Intrare: dedus
dedus adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dedus
  • dedusul
  • dedusu‑
  • dedu
  • dedusa
plural
  • deduși
  • dedușii
  • deduse
  • dedusele
genitiv-dativ singular
  • dedus
  • dedusului
  • deduse
  • dedusei
plural
  • deduși
  • dedușilor
  • deduse
  • deduselor
vocativ singular
plural
Intrare: deduce
verb (VT643)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deduce
  • deducere
  • dedus
  • dedusu‑
  • deducând
  • deducându‑
singular plural
  • dedu
  • deduce
  • deduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deduc
(să)
  • deduc
  • deduceam
  • dedusei
  • dedusesem
a II-a (tu)
  • deduci
(să)
  • deduci
  • deduceai
  • deduseși
  • deduseseși
a III-a (el, ea)
  • deduce
(să)
  • dedu
  • deducea
  • deduse
  • dedusese
plural I (noi)
  • deducem
(să)
  • deducem
  • deduceam
  • deduserăm
  • deduseserăm
  • dedusesem
a II-a (voi)
  • deduceți
(să)
  • deduceți
  • deduceați
  • deduserăți
  • deduseserăți
  • deduseseți
a III-a (ei, ele)
  • deduc
(să)
  • dedu
  • deduceau
  • deduseră
  • deduseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dedus

  • 1. (Despre idei, principii) Stabilit prin deducție.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

  • vezi deduce
    surse: DEX '98 DEX '09

deduce

  • 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • După ce stabili punctele cardinale, deduse că steaua strălucea deasupra apusului. GALACTION, O. I 615.
      surse: DLRLC
    • Se putea deduce de la prima vedere că a mîncat dulceață. C. PETRESCU, Î. II 154.
      surse: DLRLC
  • 2. finanțe A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive.
    surse: DEX '09 sinonime: scădea

etimologie: